Prof. univ. dr. Lucian Miron
Interviu cu prof. univ. dr. Lucian Miron, cadru didactic la UMF Iași, disciplina Oncologie, șeful Clinicii de Oncologie Medicală din cadrul IRO și președintele Comitetului de Organizare al CONFER
Turnați-vă un pahar de vin, aprindeți-vă o țigară – doar 10% dintre marii fumători fac cancer bronhopulmonar, și ascultați ”The Wall”. Închideți ochii. Sunteți în 1977, în Amfiteatrul de Anatomie al Institutului de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași. Un grup de mediciniști participă la una dintre întâlnirile clandestine în care ascultă rock. Pink Floyd și-au lansat ultimul album. ”Hey you, out there in the cold/ Getting lonely, getting old/Can you feel me?”. Printre ei și profesorul Lucian Miron și ”colegi de grupă, de suflet, care s-au pierdut din cauza cancerului”.
În iarna lui 1984, temperaturile au coborât sub 30 de grade C și ninsorile s-au întins până în aprilie. În fiecare dimineață, la ora 5.00, coborau din tren la Podu Iloaiei – Lucian Miron, care avea 29 de ani, și ceilalți tineri medici, colegi de navetă. Se împrăștiau la dispensarele din Popești, Mădârjac sau Lungani, fiecare unde și-a primit repartiția. Patru ani a făcut naveta profesorul Miron, dar i-a simțit ca și cum ar fi trecut 20, atât de aspri au fost.
În 1988, când și-a ales specializarea, se spunea că ”oncologia înseamnă morfină”. Nu-i pare rău de decizia luată și astăzi, după aproape 30 de ani, îi dă altă definiție. ”Oncologia este <lupta cu pași mici, dar consistenți>”.
Astăzi, fostul student pășește pe culoarele universității cu pași de profesor. S-a schimbat UMF-ul? ”Nu, UMF-ul rămâne veșnic tânăr”.
News@UMF Iasi: Am citit două interviuri cu dvs., în două publicații diferite. Titlul unuia este, citându-vă: „Am pierdut războiul cu cancerul. Ratele de supravieţuire au rămas foarte reduse“, iar celălalt: ”Omenirea nu a pierdut lupta cu cancerul”. Cum ați da al treilea titlu, pentru acest interviu, de exemplu?
Prof.univ.dr. Lucian Miron: Am fost citat puțin trunchiat ca mesaj. Realitatea este că suntem în curs de a purta acest război cu cancerul, mereu ne aflăm în fața unor progrese din ce în ce mai uimitoare, dar mai avem încă foarte multe bătălii de purtat. Deși suntem în fața unor terapii novatorii, care au schimbat cu totul modalitatea noastră de a înțelege și de a aborda cancerele, și aceste terapii foarte noi își dezvăluie limitele și vulnerabilitățile și mai ales capacitatea tumorei maligne de a dezvolta rezistență și la aceste tipuri de tratament. Așadar, suntem în curs de a purta acest război. Oncologia este știința pașilor mici, nu sunt succese uluitoare. De exemplu, pacienții cu tomori maligne de cancer de colon în stadiu metastatic supraviețuiau patru, șase luni. Astăzi, în boala metastatică hepatică, media de supraviețuire atinge 30 de luni. Aceasta este oncologia. Lupta cu pași mici, dar consistenți.
În ultimul timp se pune foarte mult accent și pe îngrijirea paliativă.
Îngrijirea paliativă face parte integrantă din managementul pacientului cu cancer. Îngrijirea paliativă este îngrijirea care se acordă în toate stadiile de boală. Își fixează ca obiectiv calitatea vieții, în primul rând, respectul pentru viață, pentru valorile ei și pentru valorile pacientului respectiv.
La ora actuală, se investește enorm în cercetare, și cu rezultate remarcabile. Din păcate, aceste tratamente de care vorbeați mai devreme sunt foarte scumpe, toată lumea știe că tratamentul cancerului este foarte costisitor, nu și-l permite oricine. Sunt momente când simțiți o frustrare, o neputință că un pacient de-al dumneavoastră nu poate beneficia de aceste tratamente?
Permanent simțim această frustrare, pentru că progresele în domeniul oncologiei sunt formidabile, oncologia este cea mai dinamică știință medicală, în care actualitățile mătură, pur și simplu, vechile concepte, le detronează și le dizlocă. Ceea ce era valabil în urmă cu șase luni, nu mai este valabil astăzi. Noi suntem obligați să fim la curent cu aceste noutăți, pentru că pacienții noștri sunt foarte bine informați și doresc să fie tratați conform ultimelor standarde de terapie. Este normal acest lucru, accesul nostru, însă, la aceste tipuri de medicații este limitat, deoarece costurile sunt enorme pentru orice țară din lume. De multe ori, ca profesionist, ca medic, ca oncolog, trăiești aceste frustrări.
Care sunt ultimele progrese în terapia cancerului? Ce ne puteți spune despre imunoterapia cancerului?
În urmă cu doi ani de zile, în terapiile cancerului, a fost reintronat un vechi concept care exista și era practicat, dar de data asta pe alte baze pus, și anume imunoterapia cancerului sau imuno-oncologia. Într-adevăr, de doi ani de zile s-a identificat mult mai eficace de a redeștepta sistemul imunitar și de a-l pune să lupte contra tumorei. Adică tratăm sistemul imunitar pentru a-l activa și a lupta foarte eficace contra tumorei. Statistic, iată că 2016 este al treilea an consecutiv când la marile congrese de oncologie se consemnează dominația masivă a imunoterapiei în din ce în ce mai multe localizări.
”Ne adunam în Amfiteatrul de Anatomie și ascultam Pink Floyd”
Sunteți profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”Iași, universitate pe care ați absolvit-o în 1981, pe cînd se chema Institutul de Medicină și Farmacie. Cum era viața de medicinist în cei mai friguroși ani ai Epocii de Aur?
În viața oricăruia dintre noi, studenția rămâne un moment extraordinar. Colegii noștri, mentorii noștri, au lăsat un spațiu de luminozitate la care oricând mă gândesc cu drag. Chiar și în acei ani, în condiții grele, când participam și la munci agricole și fetele făceau armata, studenția, cu serile muzicale clandestine…
Unde aveau loc aceste întâlniri?
Ne adunam în Amfiteatrul de Anatomie, sub umbrela dezbaterii unei teme ideologice, dar de fapt ascultam, de exemplu, ultimul disc Pink Floyd – ”The Wall”, în 1977, când a apărut. Exista și o atmosferă de incitare la învățat știință, preocuparea de a fi buni, de a obține ceva în viață. Aveam colegi extrem de dotați, de capabili, cărora le păstrez o amintire deosebită.
Ați avut dascăli care v-au influențat traiectoria profesională, care v-au marcat?
Am avut norocul ca din primul an de facultate, primul curs la care am deschis ochii a fost al profesorului Ion Petrovanu, la Anatomie, care a fost un model pentru mine de a ține un curs, de a sistematiza materia. Am avut mulți profesori extraordinari: profesorul Ioan Hăulică, d-na profesor Lorica Gavriliță – rectorul de atunci, profesorul Gheorghe Scripcaru, profesorul Constantin Negoiță… Sunt oameni de mare talie care mi-au influențat cariera.
Puteți face o comparație între IMF-ul de atunci și UMF-ul de acum? Cum îi simțiți pe studenții de astăzi?
UMF-ul rămâne veșnic tânăr, îi înțeleg perfect și pe studenții de azi, nu sunt cu nimic mai prejos față de cei din generațiile trecut. Multă lume spune că nu învață… dar nu, au alt gen de a prinde, de a învăța, de a percepe lucrurile și în toate generațiile sunt studenți foarte buni, interesați de materie, preocupați…
Naveta la țară în cei mai întunecați ani ai Epocii de Aur
Ați făcut cîțiva ani naveta la țară, la Popești. Cum ați trăit această experiență?
Fac parte din generația anilor ’80, am prins perioada când au fost interzise, vreme de opt ani, toate tipurile de concursuri. Marile orașe au fost declarate închise. Am fost repartizați la țară, în județele din Iași. Timp de patru ani a fost o experiență foarte dură, pot să o spun cu toată inima. Profesional, sigur a însemnat ceva, dar din punct de vedere al dezvoltării noastre, nu știu dacă a fost chiar un progres.
Numai să faci naveta în fiecare zi…
Da, erau vremuri extrem de grele, foarte sărace, eram confruntați cu realități destul de dure. E drept că am terminat cu o experiență formidabilă de medicină, în general, pentru că am fost pus în toate situațiile care se pot imagina cu care se confruntă un medic de țară.
Practic, ați trecut prin toate specializările…
Puericultură, medicină legală…Absolut orice…
Vă aduceți aminte de o întîmplare din acea perioadă? Sunt acele povestiri care se spun când ești la masă cu prietenii apropiați…
Eram un grup de tineri medici care ne despărțeam la 5 dimineața – ne lăsa trenul în Podul Iloaiei – îmi aduc aminte mai ales iarna, și ne răspândeam apoi către comunele din jur: Popești, Mădârjac… Ne îndreptam către dispensare, de multe ori mergeam pe jos kilometri întregi, pentru că era criză de benzină și nu erau mijloace de deplasare. Dar îmi amintesc cumva și cu plăcere pentru că și în cursul acestor experiențe s-au sudat prietenii, sentimentul de camaraderie, am învățat să respectăm și pacientul de o condiție mai săracă, de la țară, să-i acordăm toată priceperea noastră și de asemenea am învățat să ne respectăm între noi ca profesie, în sensul că am realizat că meseria de medic este una de elită, cu totul și cu totul specială, care trebuie să-ți acorde un statut special în viață.
”Nu-ți dai seama ce ți-ai ales? Oncologia înseamnă morfină și nimic mai mult”
V-ați ales una dintre cele mai dificile specializări. Asta și pentru că vă aflați în antecamera morții mai des decât alți specialiști.
Nu. Nu sunt de acord, este o pecepție greșită… Într-adevăr, când am început oncologia și am ales această specialitate era un concurs cu număr limitat de locuri. Eu eram pasionat de medicină internă, tindeam să fac cardiologie, era visul meu, dar era un numărul limitat de locuri pe Radiologie, Terapie Intensivă, Pneumologie și un singur loc de Oncologie. Mie mi s-a părut că era cel mai aproape de Medicină Internă și am ales Oncologia. Colegii mei aflați atunci cu mine m-au privit cu un fel de tristețe, ”Nu-ți dai seama ce ți-ai ales? Oncologia înseamnă morfină și nimic mai mult”. Atunci, în sală, printre membrii comitetului de distribuție, era și regretatul profesor Dolinescu – marele chirurg, care a fost singurul care mi-a spus: ”Ai ales foarte bine o specialitate care va avea un viitor extraordinar!”. Și lucrurile așa au fost, nu am depășit niciun an sau doi de stagiatură în oncologie că am început să asist la această avalanșă de schimbare, de transformare pe care a presupus-o oncologia. În concluzie, specialitatea nu este una tristă, nu este una a morții sau a eșecului, este una a speranței, a unei lupte continue, îndîrjite, care-ți oferă extrem de mari satisfacții pentru că de multe ori poți să scoți pacientul dintr-o stare critică și poți avea rezultate uneori neașteptate.
Cum îi spui unui pacient că nu mai are mult de trăit?
Niciodată nu utilizăm acești termeni, nu spunem ”Nu mai ai mult de trăit”. Întodeauna spunem pacientului un singur lucru: ”Mai este ceva de făcut”, ”Mai avem de lucru împreună”, ”Avem încă lucruri de oferit”. Un oncolog trebuie să știe să ofere ceva și în situații foarte critice.
Au fost persoane dragi, apropiate, care au pierdut lupta cu cancerul?
Nimeni nu a fost scutit de această experiență emoțională. Au fost colegi de-ai mei de facultate, nu numai colegi, dar prietenii mei cei mai buni, colegi de grupă, colegi de suflet care s-au pierdut prin aceste boli, inclusiv membri ai familiei, încât respectul pentru acest dușman numit cancerul este unul infinit. Biologia cancerului este atât de complicată, atât de provocatoare, încât revin la termenul de ”luptă” contra cancerului, de luptă informată.
„Noi, medicii, suntem destul de fricoși și de multe ori încercăm să ne autoliniștim, <lasă că trece>. Și greșim”
Statistic, 90% dintre cancerele umane se dezvoltă din cauza factorilor exogeni. Știind asta, cum vă explicați că oamenii mănâncă în continuare porcării, că fumează, beau, inclusiv medicii.Unii dintre colegii dvs. au o viață extrem de dezechilibrată.
Este o întrebare pe care o pun tinerilor mei studenți în anul IV, când începem Oncologia. O pun inițial la aceste cursuri de oncologie și o pun retoric. Dacă știm că 90% dintre cancere sunt din cauza factorilor de mediu, dacă știm că 45% dintre cancerele umane se produc din cauza stilului de viață – în primul rând din cauza fumatului, apoi obiceiurile alimentare, obezitatea, consumul unor alimente sintetice, cunoscând acest lucru, continuăm să avem aceleași obiceiuri proaste… De ce? E greu de spus. Știți cîți din marii fumători fac cancer bronhopulmonar? Numai 10%, foarte puțini. Lucru care nu convinge pe nimeni că fumatul poate fi chiar dăunător și ucigaș. La 10% din marii fumători, încă este acceptabil.
Poate pentru că ne credem nemuritori, moartea este ceva abstract pentru mulți dintre noi…
Sigur, poate ne credem nemuritori, poate că, de multe ori, fumatul începe la vârste foarte tinere, când subiectul morții e ceva foarte abstract, îndepărtat, nu are sens, încât suntem neglijenți cu noi, nu ne cruțăm, nu avem un regim de viață corespunzător.
Dar cum vă explicați că medicii nu au grijă de propria sănătate?
Da, asta e o enigmă și pentru mine. Medicii sunt printre primii… Nu rareori, colegi de-ai noștri, din păcate, au prezentat aceste boli pe care le-au trata cu neglijență și le-au ascuns. Noi, medicii, suntem destul de fricoși și de multe ori încercăm să ne autoliniștim, ”lasă, că trece” și greșim.
Cum decurge o obișnuită din viața unui medic oncolog?
Din 2012 lucrăm la IRO, care este cel mai modern spital de stat din România, cu condiții foarte bune de dotare,de locație, de administrare.
Cine intră acolo și vede cât este de aglomerat, realizează cât de necesar era un astfel de spital…
Să știți că a fost o luptă formidabilă de a convinge autoritățile și chiar pe mulți medici din Iași că acel spital trebuie să fie un spital de oncologie – la vremea respectivă se dorea un spital de urgență.
M-ați întrebat de o zi obișnuită… În primul rând cancerul trebuie abordat ca o echipă pluridisciplinară. Ceea ce este foarte important este că suntem o echipă de medici, foarte mulți tineri, ne întâlnim zi de zi și împărtășim experiențele personale și stabilim în comun strategii terapeutice pentru fiecare caz comun, ne împărtășim ideile și contribuim zi de zi la crearea unui climat agreabil de muncă. Pentru că nu neg faptul că oncologia presupune munca într-un mediu psihologic ostil. Ostil în ceea ce privește lupta cu această boală, lupta de multe ori cu moartea, uneori cu eșecurile inerente, care te marchează, pentru că nu ești stană de piatră. Ori în fața acestei fragilități poți lupta numai menținând un mediu colegial sudat, coerent, fără tensiuni, și așa putem face față stresului la care ne supune, pe de o parte, nu numai condiția de medic oncolog, boala, cancerul, dar și societatea.
Da, mai ales acum, când asistăm la o adevărată ”vânătoare de vrăjitoare”
Așa este. Acest stres al societății este important, mai ales în oncologie.
Conferințele Institutului Regional de Oncologie – CONFER 2016
Să vorbim despre CONFER, Conferințele Institulul Regional de Oncologie Iași, care în acest an se desfășoară între 24-28 noiembrie.
Este cel mai important eveniment oncologic național, așa a ajuns, a progresat. Noi am debutat la început modest. Clinica Oncologică se afla la Spitalul Sf. Spiridon și noi, un grup de oncologi, am avut ideea să inițiem ceea ce s-a numit ”Zilele oncologiei ieșene”. Au fost cam șapte ediții, care au avut, încet, încet, de la an la an, un răsunet din ce în ce mai mare. Odată cu mutarea noastră în 2012 la Institutul de Oncologie Iași ne-am gândit să debutăm cu o manifestare nouă, numită Conferințele Institutului Regional de Oncologie, adică CONFER. Prima ediție a fost în 2012. Novator și unic în țară la această manifestare este modul în care abordăm cancerul sub toate direcțiile sale, adică în ceea ce înseamnă multidisciplinaritatea ca un concept de management, și anume secții independente de chirurgie oncologică, de radioterapie, de oncologie medicală, de hematologie, de basic oncology – adică de biologie tumorală, de medicină paliativă. Am ajuns astfel la un număr de peste 1000 de participanți, de la an la an manifestarea este din ce în ce mai bine cotată, participă colegi din toate aceste ramuri, din toată țara, nu numai de la marile institute, dar de la toate centrele mari din țară. Nu mai vorbesc de cei din Moldova, pe care-i considerăm ai noștri.
Aici discutăm despre necesitatea fiecărui medic, nu numai oncolog, de a fi permanent informat, de a avea acces la aceste surse de informații. Participarea la aceste congrese, audierea unor mari personalități, înseamnă mult mai mult decât a citi un articol pe internet, a culege o informație de pe internet. Modul în care acel speaker își comunică experiența, își comunică micile secrete ale profesii – uneori sunt lucruri care nu sunt menționate în niciun articol, îți aduc o experiență formidabilă. De aceea este extrem de important să menținem aceste contacte între medici, de a avea acces la aceste informații ori ceea ce face CONFER este tocmai acest lucru, aduce toate aceste informații aici, în România, de la sursele cele mai autorizate, personalitățile în domeniu care au a ce împărtăși, comunica și dorința noastră este de a menține acest acces permanent.
Ceea ce este original la CONFER este că organizăm așa numitele ”Controverse” – dezbateri în contradictoriu. Organizăm în mod voit tabere de ”pro” și „contra”, unde colegii își dezbat subiectul de pe o viziune sau alta, punând tot arsenalul terapeutic, iar acest gen de manifestări se bucură de cel mai mare succes.
Participă și specialiști din străinătate din Marea Britaniel, Israel, Germania, Italia…
Da, avem foarte mulți invitați din străinătate, specialiști în chirurgie, radioterapie oncologie medicală și hematologie.
Care sunt noutățile din acest an?
Avem avantajul că această manifestare încheie anul oncologic în curs. Adică după marile congrese de cancer, americane și europene, noi suntem cei care tragem concluziile. De fapt, CONFER se desfășoară sub emblema actualității anului 2016 în oncologie.
Și ne puteți spune care sunt concluziile din acest an, în avanpremieră?
În linii mari, în domeniul de oncologie medicală dezbatem foarte multe noțiuni, și anul acesta, de imunoterapia cancerului. Și în 2016 imunoterapia a dat niște lovituri consistente pozitive în localizări precum cancerul bronhopulmonar, în cancere mamare, cele de colon, melanomul malign, ori toate aceste studii semnificative, cu impact practic sunt prezentate și dezbătute la CONFER.
