Începând din această toamnă, UMF Iași va fi gazda unor manifestări științifico-culturale speciale, intitulate Conferințele Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. Primul eveniment – intitulat „Istoria transplantului în România”, va avea loc miercuri, 8 noiembrie, de la ora 13.00, în Aula George Emil Palade. Invitat special: prof.univ.dr. Irinel Popescu, președintele Academiei de Științe Medicale, al Romtransplant și al Asociației Europene de Chirurgie (European Surgical Association – ESA). Participă: prof.univ.dr. Vlad Brașoveanu, prof.univ.dr Cristian Lupașcu, prof.univ.dr Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași și dr. Richard Constantinescu, moderatorul conferinței.
Invitatul special al conferinței, prof. univ. dr.Irinel Popescu , este şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec“, de la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, președintele Academiei de Științe Medicale și al Romtransplant și, începând din acest an, președinte al Asociației Europene de Chirurgie (European Surgical Association – ESA).
Prof. univ. dr.Irinel Popescu a introdus transplantul de ficat ca metodă terapeutică în România, iar acesta a trecut de la etapa de pionierat la stadiul de procedeu de rutină, începând din aprilie 2000 (când a avut loc primul transplant hepatic cu supraviețuirea bolnavului). A efectuat primul transplant combinat de ficat și pancreas, primul transplant combinat de ficat și insule pancreatice și primele transplante de celule stem pentru afecțiuni ale ficatului. A organizat prelevări multiorgane la nivel național, a coordonat alocarea organelor, a stabilit parteneriate internaționale. Toate aceste eforturi s-au finalizat prin înființarea Agenției Naționale de Transplant în anul 2005, alegerea ca președinte al Consiliului Știintific al Agenției semnificând recunoașterea contribuției la înființarea unui program național de transplant de organe și tesuturi in Romania. Din anul 2006 acest program a fost acceptat si finanțat oficial de către Ministerul Sănătații. A introdus chirurgia robotică în România, efectuând prima operație robotică din țara noastră. A creat un program complex de chirurgie oncologică digestivă, pe baza căreia a dezvoltat cercetarea translațională oncologică, înființând prima bancă de tumori din România.
Prof.univ.dr. Vlad Brașoveanu este șeful Secției de Transplant Hepatic din cadrul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec“.
Prof.univ.dr Cristian Lupașcu este coordonatorul Centrului de Transplant Hepatic Iași.
O istorie a transplantului, în cifre
- 420 ani de când anatomistul și chirurgul italian Gaspare Tagliacozzi (1545-1599) scria despre ideea de transplant (1597)
- 350 ani de la primele transfuzii de sânge – Jean-Baptiste Denys (1643-1704) în Franța și Richard Lower (1631-1691) în Anglia rapotează fiecare succesul transfuziei de sânge de la miel la om
- 115 ani de când fiziologul francez Julien-Jean-César La Gallois (1771-1814) a imaginat un dispozitiv care să irige continuu o inimă scoasă din circuit
- 105 ani de la decernarea Premiului Nobel pentru fiziologie și medicină dr. Alexis Carrel (1873-1944), pentru lucrările sale privind sutura vasculară și transplantarea vaselor sanguine și a organelor.
- 50 ani de la primul transplant de cord – Christian Barnard, la Sp. Groote Schurr din Capetown – Africa de Sud; Denise Darvall (23 ani, accident) » Louis Washkansky (54 ani; a murit 18 zile după transplant / pneumonie (1967)
- 35 ani de la implantarea primei inimi artificiale din lume „Jarvik-7”; dr. William DeVries de la Universitatea Utah a implantat pacientului Barney Clark, care nu putea primi un transplant, o inimă artificială, cu care a supraviețuit 112 zile (1982)
- 30 ani de la primul success în transplantul de intestin; UNOS a început strângerea datelor privind donatorii și primitorii (1987)
20 ani de la efectuarea primei prelevări multiorgan din România – Spitalul de Urgențe Floreasca (21 iunie 1997), de la înființarea ROMTRANSPLANT – a reunit majoritatea specialiștilor implicați în transplant (1997) și de la efectuarea primului transplant hepatic în România – prof. dr. Irinel Popescu (Spitalul Fundeni, 1997).