Ziua de 20 martie este Ziua Internațională a Francofoniei. În luna martie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, asemenea majorității universităților din România și din alte țări, organizează activități dedicate francofoniei. Astfel, în ziua de 13 martie 2019, la București, o delegație a universității noastre formată din studenți francofoni și cadre didactice a participat la Reuniunea/ Dezbatere cu Doamna Louise MUSHIKIWABO – Secrétaire Générale de la Francophonie, organizată de Consiliul Național al Rectorilor din România în parteneriat cu AUF en ECO, Ministerul de Externe și OIF.
Tot în această perioadă au loc diverse activități francofone la CRU-UMF Iași, unde participă studenți și cadre didactice din universitatea noastră, reprezentanți AUF en ECO, membri ai comunităților academice din alte universități ieșene sau din regiune, inclusiv Republica Moldova.
Între 25 și 27 martie 2019, are loc cursul „Compétences entrepreneuriales chez les étudiants” susținut de doamna Dr. Delia Reurean-Pintilei, medic primar în Diabet, Nutriție, Boli Metabolice, Director Medical la Centrul Medical Consultmed, cu participarea altor specialiști din domenii conexe tematicii cursului.
Mai multe zile (26-29 martie) sunt dedicate francofoniei estudiantine cu mai multe evenimente dedicate în principal studenților: proiecții video, sesiuni de comunicări, concursuri, activități recreative. Astfel, marți, 26 martie, de la ora 18.00, va avea loc proiecția filmului „Médecin de campagne”, de Thomas Lilti iar miercuri, de la ora 19.00, este organizată o seară quizz pe teme de cultură francofonă. Puteți consulta întregul program în fișierul atașat.
Aspecte legate de întărirea capacităților instituționale sunt cuprinse în cele două zile (28-29 martie) de lucrări pe proiecte sinergice organizate împreună cu AUF en ECO: „Renforcement des capacités en franco(sym)phonie”
O manifestare remarcabilă este ”Săptămâna belgiană” (1-4 aprilie) organizată de Camera de Comerț Belgiană, Ambasada Belgiei în România, Primăria Iași și UMF „Grigore T. Popa” Iași.