Am închis ochii și am văzut mai bine: „Actorii și piesa ne-au reamintit ce este important în viață”

oct. 5, 2022 | @ Presa | 0 comentarii

Marți dimineață, de la ora 11.00, Centrul Cultural „I. I Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a fost gazda unui eveniment inedit: primul și singurul spectacol din România creat pentru publicul larg și accesibilizat în totalitate publicului cu dizabilități. După o piesă scrisă de Dumitru Radu Popa, adaptată și regizată de Oana Popa – nepotul și strănepoata patronului spiritual al UMF Iași – Grigore T. Popa, „Închide ochii și ai să vezi mai bine” este de fapt mai mult decât un spectacol. Este o furtună de emoții copleșitoare, o poveste despre cum ar trebui să înțelegem viața, explicată copiilor cu dizabilități. O poveste al cărei public țintă – copiii tipici sau atipici, este de fapt adevăratul personaj. O autentică lecție despre candoare, despre farmecul diversității, despre frumosul din spatele urâtului și despre urâtul din spatele frumosului.

La eveniment au participat aproximativ 60 de copii cu dizabilități, alături de însoțitori, precum și cadre didactice și studenți ai UMF Iași.

Când mi-a spus Oana că intenționează să pună în scenă adaptarea «Poveștii seminței», scrisă de Dumitru Radu Popa, și mi-a împărtășit titlul ales pentru spectacol, gândul m-a dus la versul eminescian «Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă…». Am simțit că fire invizibile se țes între trecut și prezent. Între Grigore T. Popa, nepotul său, scriitorul Dumitru Radu Popa și strănepoata sa, scenarista și regizoarea Oana Popa. Coborând în lăuntrul nostru ne cufundăm în miezul ființei, și, de acolo, numai de acolo, putem să ne conectăm cu semenii, și să ne înălțăm. Sămânța moare pentru a renaște. De puține ori mi-a fost dat să observ o legătură atât de profundă între actori și public. Nu erau acolo două lumi, ci una, întreagă și diversă, care fremăta tocmai pentru că nimic nu era fals, strident, ci firesc și încărcat de spirit. «Închide ochii și ai să vezi mai bine» poate să fie o punere în act a uneia dintre cărțile fundamentale ale lui Grigore T. Popa: «Reforma spiritului». E vremea unei întoarceri către suflet, spunea patronul spiritual al universității noastre. Actorii și piesa ne-au reamintit ce este important în viață. Și pentru aceasta le sunt recunoscător și mulțumesc Asociației de dezvoltare personală «Grigore Popa» din București, Asociației Magic, Asociației «Supereroi printre noi», Oanei Popa și întregii echipe și asociațiilor și școlilor din Iași care au însoțit copiii în mansarda Centrului Cultural «I.I. Mironescu». Spectacolul continuă și consolidează parteneriatul pe care Centrul îl are cu Teatrul «Luceafărul» din Iași, reprezentat de dna Oltița Cîntec, profesor la Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte «George Enescu» din Iași, curator al prezentului festival și director artistic al Teatrului «Luceafărul»”, a reliefat dr. Richard Constantinescu, director al Centrului Cultural „I.I. Mironescu” al UMF Iași   .

Oana Popa, strănepoata savantului Grigore T. Popa, este actriță, regizor de teatru de animatie si păpușar. Spectacolul „Închide ochii și ai să vezi mai bine”, adaptare după „Povestea seminței” scrisă de Dumitru Radu Popa, este de fapt lucrarea sa de disertație masterat.

„Închide ochii și ai să vezi mai bine” este o poveste pentru copiii care vor să înțeleagă mai bine lumea în care cresc. O mică sămânță îi duce pe copii în lumea plantelor și a animalelor. În drumul ei întâlnește tot felul de personaje care îi dau anumite lecții despre empatie, dragoste pentru aproapele, grijă, neuitare, cunoaștere, speranță.