Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași a conferit titlul onorific de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, președinte al Consiliului Național al Rectorilor și președinte al Agenţiei universitare a Francofoniei. La ceremonia care a avut loc miercuri, 28 noiembrie, în Sala Senat a UMF Iași, au participat membrii conducerii universității, prof. univ. dr. Gigel Paraschiv, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, primarul Iașului, domnul Mihai Chirica, prof. univ. dr. Atena Simionescu, rectorul Universității de Arte, precum și numeroase cadre didactice de la UMF Iași, USAMV Iași și USAMV București. Ceremonia a început și s-a încheiat cu intonarea imnului academic „Gaudeamus”.
Laudatio a fost prezentat de către prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF IAși:
Domnul Prof. Dr. Sorin Mihai Cîmpeanu este unul dintre absolvenții de seamă ai Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, promoţia 1991 a Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, iar în anul 2000 a obținut titlul de doctor în științe.
După finalizarea studiilor universitare, în perioada 1991-1992, dnul Prof. Dr. Sorin Mihai Cîmpeanu a lucrat ca inginer proiectant, la Institutul de Studii și Proiectări pentru Îmbunătățiri Funciare (ISPIF), ulterior, până în 1999, a fost coordonator la Centrul Experimental Periș – Ilfov al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
Profesorul Sorin Mihai Cîmpeanu şi-a început cariera didactică și ştiinţifică imediat după absolvirea facultăţii, în cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. A parcurs gradual absolut toate treptele didactice: 3 ani preparator, 3 ani asistent universitar, 4 ani șef lucrări, 5 ani conferențiar universitar, fiind în prezent, de peste 13 ani, profesor universitar și conducător de doctorat.
În același timp s-a implicat în activități de cercetare științifică, prin participarea în cadrul unei serii de proiecte naționale și internaționale, în calitate de manager de proiect sau expert consultant. Prin activitățile didactice și manageriale, atestate de o largă recunoaștere națională și internațională, a contribuit în același timp la dezvoltarea și consolidarea învățământului superior românesc.
Prestigiul profesional şi uman de care profesorul Sorin Mihai Cîmpeanu se bucură în comunitatea ştiinţifică și academică l-au recomandat pentru alegerea ca prodecan al Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului pentru mandatul 2004 – 2008, perioada urmată de alegerea sa în funcția de decan pentru mandatul 2008 – 2012 la aceeași facultate.
Pentru mandatul 2012-2016, profesorul Sorin Mihai Cîmpeanu a fost ales și apoi reales pentru mandatul 2016-2020 în funcția de Rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, universitate pe care a condus-o și o conduce cu un profesionalism desăvârşit, reprezentând-o cu onoare şi credinţă.
Prestigiul, credibilitatea şi reputaţia ştiinţifică naţională şi internaţională de care se bucură astăzi USAMV București se datorează și activităţii ştiinţifice și profesionale a profesorului Sorin Mihai Cîmpeanu, proiectelor de cercetare-dezvoltare, studiilor, strategiilor, rapoartelor coordonate şi, nu în ultimul rând, devotamentului faţă de universitate, dar și caracterului apreciat de colegi şi colaboratori.
În cei 26 de ani de activitate didactică și de cercetare Profesorul Sorin Cîmpeanu s-a distins ca unul dintre cei mai competenți și activi cercetători români în domeniul agronomiei, îmbunătățirilor funciare și biotehnologiilor, abordând cu clarviziune, spirit inovator și creativitate teme de actualitate şi interes ştiinţific.
Domnul Profesor Sorin Mihai Cîmpeanu a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea unor prestigioase universități ca de exemplu Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” din Iaşi, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, Universitatea din Craiova, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Universitatea din Pitești.
Domnul Profesor este o personalitate marcantă recunoscută pe plan național și internațional, remarcându-se printr-o activitate științifică deosebită:
- Director/responsabil în 31 de proiecte, din care 10 internaționale
- Membru/expert consultant în 60 de proiecte, din care 3 internaționale
- Autor/co-autor a 108 articole, din care 26 indexate ISI și 50 indexate BDI
- Autor/co-autor a 16 cărți/manuale și capitole de cărți
Cariera domnului Profesor este completată de o strălucită activitate de recenzare, promovare şi diseminare a activităţii de cercetare ştiinţifică, precum şi de coordonare, expertiză ştiinţifică şi consultanţă.
Domnia sa este membru în colegiile de redacţie sau comitetele ştiinţifice ale unor prestigioase publicații ştiinţifice, a fost coordonator sau expert în prestigioase grupuri de lucru pentru elaborarea unor strategii de dezvoltare la nivel naţional şi internaţional, expert evaluator pentru numeroase proiecte de cercetare-dezvoltare, expert în grupuri de lucru ale unor comisii ale guvernului României, membru în echipe de expertizare sau evaluare în educație sau cercetare ştiinţifică, trainer sau expert consultant.
Printre alte activități profesionale deosebite se numără:
- 2013-2014 Vicepreședinte al Centrului de Excelență în Cercetare și Biotehnologie
- 2012-2015 Președintele Comisiei pentru Ingineria Resurselor Vegetale și Animale, CNATDCU
- 2012-2014 Secretar general al CNATDCU
- 2000-2003 a îndeplinit funcția de expert coordonator la Ministerul Educației și Cercetării – Centrul Național pentru Programul european Leonardo da Vinci.
Calităţile ştiinţifice remarcabile ale domniei sale au fost recunoscute de cel mai înalt for ştiinţific agronomic, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”, care i-a acordat statutul de membru corespondent în anul 2012, şi mai apoi de membru titular, în anul 2016. Domnia sa este membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România din anul 2012.
A primit de-a lungul timpului următoarele distincții:
- 2018 Decorația regală Nihil Sine Deo acordată de Casa Regală a României
- 2013 Distincția Personalitatea anului pentru o Românie Europeană
- 2004 – Medalia Meritul pentru învățământ acordată de Președinția României
- 2002 – Premiul național In Hoc Signo Vinces acordat pentru activitatea de cercetare de către CNATDCU
Domnia sa a ocupat mai multe poziții guvernamentale, de la cea de Ministru al Educației și Cercetării Științifice (2014-2015), la cele de Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Interne și Prim-ministru al Guvernului României (Noiembrie 2015), iar în prezent este deputat în Parlamentul României și membru în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport.
Din anul 2017 ocupă prestigioasa poziție de Președinte al Agenției Universitare a Francofoniei – cea mai mare organizație academică internațională.
Domnia sa este membru al delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei și membru al mai multor grupuri parlamentare de prietenie (Finlanda, Regatul Suediei și Regatul Hașemit al Iordaniei).
Pe baza expertizei, profesionalismului şi abilitaților manageriale, Profesorul Sorin Mihai Cîmpeanu a fost ales președinte al Consiliului Național al Rectorilor din Romania începând cu anul 2013, aflându-se în prezent la cel de-al doilea mandat, pentru perioada 2016-2020.
Prin acordarea acestui titlu Universitatea noastră va deveni mai bogată spiritual, adăgând numele domnului Prof. Dr. Sorin Mihai Cîmpeanu în tabloul personalităților care au primit această recunoaștere a întregii activități puse în slujba binelui, a științei, a spiritului creator în direcția unei colaborări fructuoase, tradiţionale în viitor.
În concluzie, este o deosebită onoare pentru Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași să recunoască prin acest titlu activitatea domnului Profesor și contribuția remarcabilă la dezvoltarea, consolidarea și internaționalizarea învățământului superior românesc.
Pentru personalitatea dumneavoastră științifică dublată de deosebite calități umane și morale, pentru întreaga dumneavoastră activitate academică, științifică și managerială, în această zi, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași își manifestă recunoașterea și vă oferă, Domnule Profesor Sorin Mihai Cîmpeanu, titlul de ”Doctor Honoris Causa”.