Proiectul ZOE (Educație Online despre Zoonoze), realizat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a primit, în cadrul Conferinței de valorizare a rezultatelor Erasmus+ din domeniul învățământului, două premii importante: locul I ca „proiect de succes” pentru parteneriatele strategice universitare și distincția European Label pentru componență lingvistică și inovație.
„Aceste două premii sunt o recunoaștere a unei munci în echipă, sunt roadele unei frumoase colaborări între instituții de învățămînt superior naționale și internaționale, printre care și UMF Iași”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scricapriu, rectorul UMF Iași.
Proiectul Zoe a avut ca obiectiv facilitarea controlului zoonozelor și a integrat unitar componente din domeniile medicinei, practicii veterinare, comunicării lingvistice, tehnologiei IT și internaționalizării învățământului superior prin intermediul cursurilor online.
Proiectul s-a desfășurat în perioada perioada 1 octombrie 2016-31 martie 2019, sub coordonarea Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Fundaţia EuroEd Iași, Facultatea de Medicină Veterinară de la Universitatea din Zagreb (Croația), Universitatea de Științe Aplicate și Soros International House din Vilnius (Lituania), Institutul Zooprofilactic Experimental din Teramo (Italia), Asociația Pixel din Florența (Italia) și Connectis din Prato (Italia) .
Proiectul s-a adresat diverselor grupuri, de la studenți, profesori și specialiști din domeniul veterinar și medical, profesori și viitori profesori, studenți de la domeniul Pedagogie, până la publicul larg (elevi cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani, părinți).