Cea mai recentă ediție a proiectului Școala de vară a+ derulat de compania Antibiotice a înregistrat un succes notabil. Deja de notorietate în mediul academic local, evenimentul a atras în acest an 30 de absolvenți și studenți de la farmacie, biologie, chimie, inginerie chimică și protecția mediului. Selectați în prealabil după media anilor de studiu și recomandări, tinerii au urmat în luna iulie a.c. un program complex de instruire oferit de specialiști experimentați din cadrul reputatei companii ieșene. Participanții au dobândit un set de cunoștințe specifice privind asigurarea și controlul calității în industria farmaceutică, cercetare clinică, farmacovigilență, biotehnologii și procese biologice, tehnici farmaceutice și metode analitice, precum și noțiuni de proprietate intelectuală.

Ca și la edițiile precedente, reprezentanții companiei au remarcat interesul tinerilor pentru includerea în program cât și apetitul celor selectați pentru cunoașterea particularităților unei companii farma de talia Antibiotice, practicilor și rigorilor caracteristice industriei. Pentru cei mai mulți dintre absolvenți, programul a constituit un prilej inedit de a accesa informații noi, de natură să îmbogățească bagajul de cunoștințe teoretice acumulat în contextul universitar. „În urma participării la Școala de vară a+, am dobândit foarte multe cunoștințe noi, printre care ce este farmacovigilența, studiile de bioechivalență și etapele prin care este pus pe piață un medicament generic. Subiectele propuse au fost foarte interesante. Mi-au plăcut în mod special cele despre controlul calității, cu care m-am identificat cel mai bine.”, a menționat spre exemplu Mădălina Agape, absolventă din 2018 a Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului a Universității Tehnice “Gh. Asachi” Iași.

Între aspectele cu caracter de noutate învățate de participanți s-au numărat distincția dintre un medicament generic și unul de referință, în condițiile unui efect terapeutic similar, dar și înțelegerea complexității ce guvernează activitatea unui producător farma competitiv pe piața internațională. De altfel, cum observa un alt cursant, „O companie din România se poate ridica la standarde internaționale cu foarte multă muncă și perseverență„. Viitorii specialiști instruiți de experții Antibiotice SA au apreciat atât conținutul informațional cât și „disponibilitatea și căldura” manifestate de lectori. Încrederea creată în cadrul interacțiunii directe s-a reflectat, de altfel, și în feedback-ul pozitiv oferit de un participant care a opinat: „Trebuie să ai încredere că oamenii care lucrează în compania producătoare de medicamente pun suflet, cunoștințe și efort pentru ca siguranța pacientului să fie pe primul plan”.

Derulat cu succes pentru al 9-lea an consecutiv, proiectul educațional are drept obiectiv identificarea de tineri specialiști în aceste domenii cheie și familiarizarea acestora, chiar de pe băncile facultății, cu procesele și reglementările specifice industriei farma. Cele 9 ediții derulate până în prezent au înregistrat circa 350 de participanți, dintre care peste 10% au devenit ulterior membri ai echipei Antibiotice SA. Compania va continua demersul proactiv de identificare și instruire a viitorilor specialiști, în contextul în care tendințele din mediul academic și de pe piața muncii indică o contracție semnificativă a bazinului specific de talente.

„Şcoala de vară a+” este organizată începând cu anul 2010, împreună cu parteneri academici de prestigiu – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” și Universitatea „Al. I. Cuza” şi Universitatea „Gh. Asachi” din Iași.