În fiecare an, la 24 martie, se celebrează “Ziua mondială împotriva tuberculozei”. În acest an, în România, se desfășoară o campanie de informare cu tema ”Este timpul să ne protejăm de tuberculoză”, în perioada 24 martie – 10 aprilie 2019. Această campanie națională are ca scop informarea publicului larg dar, în special, a persoanelor infectate HIV, asupra tuberculozei.

Direcția de Sănătate Publică Iași în colaborare cu Dispensarul TBC, din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Grigore T. Popa” din Iași și Inspectoratul Școlar Județean Iași, sub sloganul „Sănătatea plămânilor contează”, au organizat în perioada 25.02-23.03.2019, o serie de acțiuni pentru sănătate ce au avut drept scop sensibilizarea populației în legatură cu  prevenția tuberculozei, o boală tratabilă și vindecabilă.

Acțiunile s-au desfășurat atât în mediul urban, cât și în cel rural, în vederea cunoașterii și aplicării consecvente a măsurilor de prevenție a tuberculozei, după cum urmează:

 

Întâlniri și sesiuni de educație în licee:

  • 28 februarie – Răducăneni – Liceul Teoretic ,,Lascăr Rosetti”, ora 10: d Eșanu Valentina, dr. Vasilescu Camelia rezidenți; dr. Lupu Elena și dr. Neagu Sorina;
  • 6 martie  – Focuri – Școala profesională, ora 10: dr. Archip Mihaela, dr. Grigoras Cristian rezidenți; dr. Țifrea Alexandra și dr. Scorțanu Alexandra;
  • 15 martie– Hârlău – Colegiul Național „Ștefan cel Mare „, ora 10: dr. Sorete Arbore Adriana, dr. Cojocariu Violeta, dr. Miron Oana rezidenți: dr. Caramite Oana și dr. Boca Bianca.

Au fost susținute prezentări urmate de vizionarea unui film educativ sanitar de informare pe tema tuberculozei, finalizate cu concursuri cu premii. Toți participanții la acțiuni au primit vouchere pentru consultații gratuite la Dispensarul TBC Iași și materiale informative.

Miercuri 20 martie la biserica Sf. Atanasie și Chiril Iași,  s-a desfășurat o acțiune caritabilă  pentru pacienții  cu TB, cu posibilități financiare reduse, organizată de Serviciul Social al Dispensarului TBC Iași, cu sprijinul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Joi 21 martie, ora 11, a avut loc o conferință de presa cu ocazia celebrării „Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei” organizată cu sprijinul DSP Iași,  a Serviciului de promovare a sănătății, a compartimentului de supraveghere epidemiologică și control boli transmisibile, a Spitalului clinic de pneumoftiziologie Iași și a Dispensarului TBC Iași.

Vineri 22 martie, ora 13.15 – Flash-Mob desfășurat în Piata Națiunii (Esplanada UMF) organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Grigore T. Popa” din Iași, prin disciplina de educație fizică, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, DSP Iași. S-au realizat, de asemenea, determinări de CO în aerul expirat și s-au distribuit materiale informative.

Sâmbătă 23 martie, ora 11 – „Să facem mișcare”, în Parcul Expoziției – un grup de studenți cărora le place mișcarea și dansul, coordonați de conf. univ. dr. Gynetta Vanvu, de la disciplina de educație fizică a UMF ,,Grigore T. Popa” Iași, alături de voluntarii Asociației AsNatura și prof. Adriana Simion – Liceul „Garabet Ibrăileanu” din Tg. Frumos, au demonstrat celor prezenți cât de ușor și de plăcut este să practicăm exercițiile fizice în aer liber și ce imense beneficii pentru sănătatea plămânilor aduc acestea.