Săptămâna viitoare, în perioada 13-15 decembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași sărbătorește 140 de ani de învățământ superior medical la Iași. În aceeași perioadă, Universitatea găzduiește cea de-a patra reuniune din acest an a Consiliului Național al Rectorilor, forum condus de prof. univ. dr. Mihai Sorin Cîmpeanu, rectorul USAMV București și președinte al Agenției Universitare a Francofoniei. Astfel că, la deschiderea festivităților, care va avea loc vineri, 13 decembrie, de la ora 10.00, în Aula „Alexandru Brăescu” a clădirii Nicolae Leon, vor participa și rectorii universităților de stat și particulare din România, doamna Monica Anisie, ministrul Educației și domnul Victor Costache, ministrul Sănătății. De asemenea la deschiderea Zilelor UMF vor participa, ca în fiecare an, oficialitățile Iașului precum și reprezentanți ai unor instituții de învățământ și culturale din Iași.
„În decembrie 1879, un tânăr profesor de anatomie, Leon Sculy, avea să țină cursul inaugural al Facultății de Medicină, în fața a 12 studenți. Restul este istorie a medicinei, cu mari profesori și medici, oameni care au creat școli, curente, idei, oameni care au dus știința mai departe. Aniversăm așadar, în acest an, vârsta onorabilă de 140 de ani, timp în care Universitatea s-a dezvoltat și a dăruit modele profesionale, culturale și nu în ultimul rând morale. Sunt mândru că am prins, pe când eram student, Centenarul Universității noastre și că acum, în calitate de rector, sărbătoresc, împreună cu întreaga familie UMF Iași, 140 de ani de excelență în educația medicală ieșeană. Este o aniversare specială și de aceea am pregătit un program pe măsură care va debuta vineri, 13 decembrie, în Aula «Alexandru Brăescu», cu deschiderea oficială a festivităților. O onoare și o bucurie este și faptul că vom găzdui, în aceeași perioadă, întrunirea CNR și că rectori ai universităților din România, domnul Sorin Mihai Cîmpeanu – președintele CNR, care este și DHC al UMF Iași, doamna ministru Monica Anisie și domnul ministru Victor Costache vor fi oaspeții Universității la festivitatea de deschidere. Așadar, este un eveniment deosebit și-i invit pe toți membrii comunității academice a UMF Iași să sărbătorim împreună cei 140 de ani de excelență în învățământul medical ieșean”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
„140 de ani de excelență în educația medicală ieșeană”
Programul Zilelor UMF se desfășoară în perioada 13-15 decembrie 2019 și cuprinde conferințe, vernisaje de pictură, workshop-uri și lansări de carte.
Vineri, 13 decembrie
De la ora 10.00, în Aula „Alexandru Brăescu”, situată în clădirea Nicolae Leon, va avea loc deschiderea festivă a Zilelor UMF Iași 2019. Cei prezenți vor putea admira, la etajele 5-6, expoziția a doi valoroși pictori ieșeni: Bogdan Bârleanu și Viorica Toporaș.
De la ora 14.00, în Aula „George Emil Palade”, cunoscutul scriitor Radu Paraschivescu va susține conferința „Boli româneşti de tranziţie. O privire în urmă după trei decenii de libertate”.
Tot vineri, la ora 18.00, la Teatrul Național Iași, va avea loc ceremonia de premiere a profesorilor emeriți și profesorilor onorifici ai Senatului UMF Iași, urmată de piesa de teatru „Opt femei”, de Robert Thomas.
Sâmbătă, 14 decembrie
Programul Zilelor UMF continuă cu o conferință susținută de prof. univ. dr. Adrian Covic, prorector Cercetare Științifică a Universității. Prezentarea cu tema „Considerații despre conceptul medicinei bazate pe dovezi sau Parabola Parașutei” va avea loc în Aula „George Emil Palade”, de la ora 9.00.
Tot sâmbătă, în Amfiteatrul de Fiziologie „Vasile Rășcanu” se va desfășura și workshop-ul „Internaționalizarea învățământului medical – provocări pedagogice”, moderat de prof. univ. dr. Ionela-Lăcrămioara Șerban, decanul Facultății de Medicină Generală.
De la ora 9.00, în Amfiteatrul „Marțian Cotrău”, va avea workshop-ul cu tema „Oportunități de mobilitate academică pentru studentul farmacist – experiențe personale”, urmat de conferința susținută de prof. univ. dr. Rodica Cuciureanu: „Alimentația – o provocare pentru mileniul III”.
De la ora 10.30, în Aula George Emil Palade, se lansează o serie de cărți de specialitate apărute la Editura „Gr. T. Popa”. Moderator este prof. Viorica Scutaru, directorul Bibliotecii UMF Iași.
Un alt eveniment deosebit este vernisajul expoziției de pictură dr. Petru Damir, personalitate importantă din domeniul artelor. Absolvent al UMF Iași, dr. Damir este autorul frescei „Trepte spre desăvârșire”, realizată în 1979, pe când era student. Fresca poate fi admirată pe peretele Aulei „George Emil Palade”. Vernisajul va avea loc la ora 12.30, în Muzeul de Istorie a Medicinei. Prezintă: prof. dr. Ioan Gherghina și prof. dr. Dan Moraru.
De la ora 14.00, Clubul de Literatură și Arte „V. Voiculescu” ne așteaptă în Aula „George Emil Palade” să petrecem o după-amiază specială, în care o vom descoperi pe Laura Mareș, medic și alpinist.
Tot sâmbătă, de la ora 17.00, în Aula „Alexandru Brăescu” – Clădirea „Nicolae Leon” va avea loc tradiționalul Bal al Iernii, spectacol caritabil organizat de SSMI pentru Casa de Copii de la Bogdănești.
Duminică, 15 decembrie
Duminică, 15 decembrie, în Muzeul de Istorie a Medicinei va avea loc vernisajul expoziției de pictură a doamnei Maria Mănucă, artistă apreciată și de asemenea absolventă a UMF Iași. Prezintă: Prof. Nicolae Busuioc.
De la ora 10.30, în Aula „George Emil Palade”, vor fi lansate mai multe cărți apărute la Editura „Gr. T. Popa”. Evenimentul este moderat de prof. dr. Eugen Târcoveanu și dr. Richard Constantinescu.
Rămânem în Aula „George Emil Palade”, deoarece nu vrem să ratăm întâlnirea de la ora 12.00 cu istoricul Florin Cîntic, directorul Arhivelor Naționale Române – filiala Iași, care va susține conferința „Strigoiul lui Ceaușescu, după 30 de ani”.
Tot duminică, de la ora 10.00, la Baza de Învățământ Stomatologic a UMF Iași, vor avea loc prelegerile: „Actualităţi în cercetarea şi aplicaţiile curente utilizând nanomateriale şi nanotehnologii”, „Utilizarea sistemelor ROSE în şcoli şi universităţi” și „Obţinerea şi expertizarea unor noi material biocompatibile pentru aplicaţii medicale” (MedicalMetMat – Tip grant PN III – PCCDI). Organizator: Facultatea de Medicină Dentară, iar de la aceeași oră, în Sala de conferințe a Facultății de Bioinginerie Medicală, vor avea loc prelegerile sub titlul: „Tehnologiile biomedicale” – suport pentru dezvoltarea cercetării de excelență, organizate de Facultatea de Bioinginerie Medicală.
„Journees Scientifiques”
În zilele de 13 și 14 decembrie 2019, tot în cadrul Zilelor UMF, vor fi organizate „Journees Scientifiques” la CRU-UMF Iaşi. Evenimentul se desfăşoară în cadrul „Projets synergiques” cu finanţare AUF-DRECO, unde CRU-UMF Iaşi a avut acceptate două proiecte ECCE şi REVIVA. Deschiderea evenimentului va avea loc în data de 13 decembrie 2019, la ora 13.00, în Amfiteatrul Mare de la Centrul de Limbi Moderne şi Integrare Culturală „Grigore T. Popa” (str. Săulescu nr. 4) în prezența domnului Mohamed Ketata, directorul AUF-DRECO.
Programul complet al Zilelor UMF, AICI