Tag "admitere 2017"

Mâine, 20 septembrie,  candidații la concursul de admitere – sesiunea din această toamnă,  organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, vor susține testul grilă. Ponderea subiectelor la prima vedere va fi de 50%, potrivit Hotărârii Consiliului de

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași a solicitat Ministerului Educației Naționale suplimentarea numărului de locuri alocat românilor de pretutindeni pentru studii universitare de licență. Urmare a acestei solicitări, Ministerul Educației a aprobat suplimentarea cu 10 locuri pentru

Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa organizează în luna septembrie a acestui an a doua sesiune de admitere. În urma sesiunii din iulie, au rămas libere următoarele locuri: Facultatea de Medicină Nutriție și Dietetică (cu taxă în lei)

„Important este ca ei să înțeleagă că trebuie să dea mai departe ce au primit de la noi” –  concluzionează domnul profesor Mircea Nedea, la finalul întâlnirii noastre. L-am rugat să ne aducă datele celor „șapte magnifici”, elevii pregătiți în

Cadre didactice ale Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” vor susține cursuri gratuite pentru candidații la concursul de admitere din sesiunea septembrie 2017, la disciplinele de Chimie organică și Biologie vegetală. În urma

I. Concursul de admitere pe locuri bugetate și pe locuri cu taxă în lei  1. Numărul de locuri și organizarea examenului de admitere Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași a organizat concurs de admitere la toate specializările: Medicină

În urma testului grilă susţinut ieri, 26 iulie, s-a făcut repartizarea pe locurile la buget şi la taxă. La Medicină Generală, ultima medie la buget este 8,90.  Clic aici pentru a accesa listele candidatilor admisi. Emoțiile celor peste 2000 de

Duminică, 23 iulie 2017, s-a încheiat perioada de înscrieri pentru examenul de admitere la facultățile de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie și Bioinginerie Medicală ale Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. În total, 2022 de candidați vor participa

Peste 2000 de tineri s-au înscris la concursul de admitere organizat  de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași, pentru sesiunea iulie 2017. Comparativ cu anul trecut, când la UMF Iași s-au înscris 1665 de candidați, anul acesta

529 de dosare au fost validate în prima zi de înscriere pentru concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, o creștere semnificativă comparativ cu prima zi de înscrieri a anului trecut, când erau înregistrați 385