IN MEMORIAM Prof. Univ. Dr. Sava Dumitrescu (19.01.1927- 7.09.2019)
09/09/2019
News UMF Iasi (20 articole)
0 comentarii
Distribuie

IN MEMORIAM Prof. Univ. Dr. Sava Dumitrescu (19.01.1927- 7.09.2019)

S-a stins din viață prof. univ. dr. Sava Dumitrescu, profesor și titular al Catedrei de Farmacologie din cadrul UMF Iași (1971-1993), primul rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași după revoluția din 1989. A fost membru al Academiei de Științe Medicale și președinte al Consiliului Național de Etică al Ministerului Sănătății. Este autorul unui  „Manual de farmacologie” în două  volume (1981 și 1985), precum și a numeroase studii și comunicări.

Om de știință cu un larg orizont cultural, remarcabil specialist dedicat muncii de laborator, prof. univ. dr. Sava Dumitrescu a adus orientări noi în preocupările Farmacologiei ieșene, îmbinând studiile clinice și de laborator”, scria prof. univ. dr. Dana Baran în volumul „Decani și rectori ai Universității de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» din Iași”.

Din grupul de personalități remarcabile ale U. M. F. „Grigore T. Popa“ din Iași, Domnul Profesor Dr. Sava Dumitrescu mi-a dăruit cheia pentru a deschide poarta spre devenirea mea ca om, medic, cadru didactic.

Domnul Profesor a sădit în sufletul meu dorința de muncă tenace, sistematică, susținută de judecăți realiste, decizii raționale, în care inspirația a fost dublată de o intuiție corectă, mergând pe un drum presărat uneori și cu secunde de noroc. Mi-a arătat că „viața nu înseamnă să supraviețuiești unei furtuni, ci să știi să dansezi în ploaie“. Am înțeles de la Domnul Profesor că mulți oameni vor „să trăiască pe vârful unui munte, fără să știe că adevărata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vârf“ (Gabriel José Garcia Márquez), că trebuie să fii un om de valoare și nu neapărat de succes, că „excelența nu este un act singular, ci un obicei; suntem ceea ce facem în mod repetat“ (Shaquille O´Neal).

Domnul Profesor Sava Dumitrescu a fost un OM deosebit, cu un suflet frumos, împlinind spusele lui Octavian Goga, că „nimeni n-are dreptul să fure frumosul din sufletul nostru“. A fost un om nobil, „mai delicat decât o floare, dar mai tare decât o piatră; mai modest decât un fir de iarbă, dar mai maiestuos decât un arbore“ (Chaitanya Mahaprabhu).

Om complex, conștient că „singura părticică din univers pe care poți fi sigur că o poți îmbunătăți […] este propria persoană“ (Aldous Huxley), Domnul Profesor a format oameni adevărați, dobândind acea „frumusețe care nu cunoaște moartea; frumusețea durată-n formarea altor oameni, în creație, în operă“ (Ion Dodu Balan). A fost un om generos, care    m-a învățat că „generozitatea este virtutea celor tari“ (Garabet Ibrăileanu), fiind primul cuvânt din primul capitol din cartea înțelepciunii. A fost un om care a trăit în spiritul valorilor reale, găsind diamante umane pe care le-a șlefuit cu răbdare. Și, așa cum spunea Octavian Paler, un asemenea om „nu va încerca să dovedească nimic; nici sfințenia, nici bunătatea, nici puterea sa […] oamenii de acest calibru trăiesc mai degrabă în izolare, dar […] s-ar putea să-i întâlnim, iar întâlnirea cu ei ne poate schimba viața“. Împreună cu Domnul Profesor am înțeles că oamenii trebuie să fie alături, să nu fie singuri, singurătatea rezultând din faptul că noi „construim prea multe ziduri și prea puține poduri“ (Isaac Newton).

Domnul Profesor Sava Dumitrescu a fost un CERCETĂTOR ȘTIINȚIFIC valoros, dispus să atingă imposibilul, convins că „cercetătorul este omul practic, aventurierul, iscoditorul, cel care crede în cercetare, cel care pune întrebări, cel care refuză să creadă că a fost atinsă perfecțiunea“ (Henry R. Harrover) și că „științele sunt uși, iar cheile lor sunt cercetările“ (Anton Pann). Mihai Eminescu spunea că „oamenii se împart în două categorii: unii caută și nu găsesc, alții găsesc și nu sunt mulțumiți“. Cert este că Domnul Profesor a făcut parte din a doua categorie. Cu dragoste pentru munca de laborator şi pentru cercetările ştiinţifice, Domnul Profesor mi-a arătat că este necesară credința în munca depusă, rigurozitatea fiind cel mai puternic dintre toate instrumentele de cercetare ştiinţifică. M-a convins că datele din stadiul actual al cunoașterii în domeniul nostru de cercetare, dar și în altele, va fi mereu doar „o picătură“ și că „ceea ce nu ştim este ca un ocean“ (Isaac Newton). Dar este necesar să obținem și să „picurăm“ aceste mici cunoștințe, căci, altfel, oceanul le-ar simți lipsa.

Domnul Profesor Sava Dumitrescu a fost un PROFESOR excepțional, arătând cu claritate calea de urmat pentru oamenii pe care îi forma, fiind „asemeni unei lumânări“, care „se mistuie pe sine însuși pentru a lumina calea altora“ (Mustafa Kemal Atatȕrk). William Arthur Ward spunea: „Profesorul mediocru vorbește. Profesorul bun explică. Profesorul foarte bun demonstrează. Profesorul eminent inspiră“. Domnul Profesor m-a inspirat, mi-a dăruit forța și noblețea unui dascăl adevărat. A fost pentru cei cărora le-a dăruit din comorile cunoștințelor sale ca „un soare care-și prelungește răsăritul la infinit“ (Victor Hugo), convingându-i că „cea mai nobilă preocupare a omului este omul“ (Gotthold Ephraim Lessing). Ceea ce a scris Domnul Profesor pe tabla vieţii și profesiunii mele va rămâne pentru totdeauna.

Se spune că „unii oameni apar în viaţa noastră ca o binecuvântare, alţii ca o lecţie“ (Maica Tereza de Calcutta). Domnul Profesor Sava Dumitrescu a fost pentru mine lecție și binecuvântare. Am mers alături de un gigant, care mi-a arătat drumul spre înainte. Nu m-a lăsat niciodată în urmă și știu că nu mă va lăsa niciodată, indiferent de timp și spațiu.

Recunoștința mea pentru Domnul Profesor nu va îmbătrâni niciodată.

Cu deosebită considerație și enormă părere de rău pentru trecerea din viață a Domnului Profesor,

Prof. Univ. Dr. Cătălina Elena Lupușoru 

————————————–

Cu durere în suflet, familia Dumitrescu anunță că pe 7 septembrie 2019, la venerabila vârstă de 92 de ani, a plecat la Domnul distinsul profesor universitar dr. Sava Dumitrescu, de la disciplina Farmacologie, fost rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Îmi amintesc cu drag de primele cursuri de Farmacologie cu dl prof. Sava Dumitrescu, care erau vaste, interesante și care cuprindeau cunoștințe temeinice, care pot fi dobândite numai în urma unor studii îndelungate, dublate de practica asiduă și, mai mult, includeau o cultură cuprinzătoare. Am fost uimită, ca studentă în anul IV, să constat că ne solicita același nivel, iar ulterior, ca doctorandă a domniei sale, aveam să constat că era și mai exigent, atât ca profesor, cât și în activitatea de cercetare. Reținut în gesturi și cuvinte, dar foarte dinamic ca volum de lucru și un coechipier extraordinar cu cei din echipă, responsabil ca un părinte, avea întotdeauna soluții nesperate și un umor fin în fața oricărei dificultăți aparent insurmontabile tehnic. În grupul de studenți și tineri medici de la farmacologie, coordonat de d-na profesor Cătălina Lupușoru, d-l prof Sava Dumitrescu avea un loc special, fiind nu doar profesor, ci și mentor. La începutul anilor ’90, când existau puține calculatoare, iar internetul era la începuturi, domnia sa spunea că trebuie să fim la curent cu ce fac colegii din alte țări și aducea, de câte ori putea, câte o carte de specialitate cumpărată din străinătate sau articole xeroxate la bibliotecile altor prestigioase universtăți, în care erau rezultate ale unor noi direcții de cercetare. Permanent ne încuraja și uneori ne povestea cate ceva din viața sa pentru a ne arăta că gretăți apar permanent, dar trebuie să găsim soluții ca să le depășim.

Era principial cu sine și cu cei din jur, de aceea a fost ales de majoritatea colegilor ca rector al universității noastre, ca o speranță de drumuri noi imediat după revoluția din decembrie 1989. Vorbea fluent mai multe limbi străine, ceea ce i-a permis crearea unor legături de colaborare cu alte universități.

După retragerea din activitatea didactică la împlinirea vârstei de pensionare, a continuat activitatea de cercetare și a inițiat activitatea și a condus Comisia Națională de Etică,  luptându-se cu mentalități vechi și multe neajunsuri, dar a continuat cu dăruire, în cadrul acestei comisii, și activitatea de farmacolog, prima pasiune.

Este o onoare pentru noi, cei care am fost „copiii catedrei de farmaco” renăscute sub îndrumarea sa și dorim să urmăm exemplul său de înaltă conștiință și înțelepciune, împletite cu o cultură vastă și dăruire față de orice activitate desfășurată. Acum, când sunt profesor de Farmacologie la aceeași Disciplină ca domnia sa, pot să spun că este un exemplu care trebuie  urmat.

Alături de carieră,  profesor Sava Dumitrescu a știut să construiască o familie frumoasă, pe care am privilegiul să o cunosc: o soție la fel de înțeleaptă și foarte destoinică, plecată la Domnul acum 10 ani, doi fii cu personalități deosebit de puternice și foarte bine realizați în alte domenii decât al medicinii, trei nepoți de realizările cărora domnia sa era nespus de mândru , mai ales că s-au afirmat la universități de prestigiu din Anglia și Statele Unite ale Americii, și, foarte recent, ceea ce l-a bucurat extraordinar de mult: un strănepot care îi poartă numele.

Dumnezeu să-l odihnească într-un colțișor de rai!

Prof. univ. dr. Cristina Ghiciuc

————————————–

S-a stins din viață una din personalitățile marcante din istoria recentă a Universității de Medicină și Farmacie „G.T.Popa” din Iași. Fără a fi ieșean ca origine și formație, Profesorul Sava Dumitrescu s-a identificat cu Universitatea în care a lucrat de la sosirea sa în Iași, până la pensionare. A venit din cercetare, pe postul de Conferențiar la Catedra de Farmacologie, la recomandarea Acad. Ion Haulică. Deși statura sa profesională îi permitea cu prisosință avansarea la titlul de Profesor, din varii motive, multe aparținând vieții interne a IMF, a rămas Conferențiar până la evenimentele din 1989. A fost primul Rector postdecembrist al IMF pe atunci, în mandatul căruia Institutul de Medicină și Farmacie a devenit Universitatea „Gr.T.Popa” (perioadă în care am avut privilegiul să fiu unul dintre colaboratorii săi și să-l cunosc mai bine). Împrejurările în care s-au desfășurat alegerile următoare nu i-au permis să continuie în funcția de Rector, ceea ce ar fi fost un mare beneficiu pentru Universitate.

Despre valoarea sa profesională ca cercetător și cadru didactic, las să se pronunțe  cei cu care a colaborat în acest domeniu. Este de evidențiat însă portretul său uman. Personalitate complexă, contestat de câțiva și apreciat sau chiar admirat de mulți, Profesorul Sava Dumitrescu s-a distins prin calități din ce în ce mai rar întâlnite la unii universitari de astăzi: onestitatea și verticalitatea sa, intransigența, rigurozitatea și o severitate constructivă inclusiv față de studenți (examenul la Farmacologie era o piatră de încercare pentru studenții anului IV). Era un om modest care arareori vorbea despre el însuși. Intelectual rafinat, putea discuta, în afara profesiei, pe marginea oricărui subiect, începând cu artele frumoase, muzică, literatură și terminând cu istoria națională și universală, tehnica, științele exacte sau politică. Nu evita niciodată disputele de idei, ba dimpotrivă se angaja fără rezerve sau prejudecată în discuții contradictorii. Prof. Ion Petrovanu, alt mare nume în UMF, spunea că Sava Dumitrescu iubește să “iasă la bătaie”, bătaie în care avea un dialog  logic, cu argumente greu de combătut. A fost întotdeauna de părere și a apărat principiul conform căruia progresul individual în Universitate trebuie să fie urmarea calităților cadrului didactic și nu unor factori de circumstanță. Contestarii lui din acea vreme și cei de astăzi îi reproșează – fără să-și dea seama – fapte datorate tocmai acesteor calități.

A fost și un bun gospodar. În timpul rectoratului său, a fost reabilitată clădirea în care a funcționat prima Universitate din România și care, la acea dată, semăna mai mult cu un cămin cultural. A dorit și în mare parte a reușit să aducă una din mândriile Iașului și ale țării, cât mai aproape de aspectul inițial. Cu rigurozitatea care îl caracteriza, s-a consultat cu specialiști, arhitecți și istorici, a cercetat stampe ale vremii în bilbioteci și nu în ultimul rând s-a ocupat de resursele financiare. A sesizat greutățile din viața personală a medicilor secundari (rezidenții de azi), legate printre altele de lipsa locuințelor și s-a bucurat când autoritățile locale, la insistențele noastre, au repartizat UMF un bloc întreg în cartierul Alexandru cel Bun care a devenit cămin pentru secundari. A fost o reușită, deși cererea inițială a fost pentru “căminul partidului”, clădirea aflată vis-a-vis de Teatrul Național și care a fost în cele din urmă dăruită Mitropoliei, în proprietatea căreia se află și azi. Om de laborator fiind, a dorit mult ca pentru buna defășurare a cercetării experimentale, UMF să dispună de o așa zisă „casă de animale”,  intenție pe care nu a ajuns să o materializeze.

Cu regretul că Profesorul Sava Dumitrescu ne-a părăsit, dar și cu mulțumirea celor care s-au aflat în preajma lui, îi aducem un ultim omagiu.

Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir

Taguri in memoriam
News UMF Iasi

News UMF Iasi

Departamentul de Comunicare și Marketing Universitar, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași

Comentarii

Nu exista comentarii Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie un comentariu