„Vocația unei universități este de a forma «oameni educați, demni și emancipați»”

Studenți, părinți, cadre didactice, rectori ai celorlalte universități publice, oficialități din administrația locală, reprezentanți ai cultelor, și invitați speciali, precum domnul Sorin Cîmpeanu, președintele Agenţiei Universitare a Francofoniei, domnul Jean-Paul de Gaudemar – rector al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF) au participat luni, 1 octombrie, la Festivitatea de deschidere a anului universitar 2018-2019 la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa” Iași. Evenimentul a avut loc, de la ora 17.30, în Aula „George Emil Palade” a UMF Iași și a fost moderat de către de dr. Richard Constantinescu, titularul disciplinei de Istoria Medicinei din cadrul UMF Iași.

Deschiderea festivă a anului universitar este deopotrivă unul dintre cele mai obișnuite și totuși de impact evenimente, care întăresc și susțin o comunitate academică

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, a adresat pentru început, în discursul său de bun venit, un salut călduros celor mai tineri membri ai comunității UMF Iași și le-a adresat un sfat: „Străduiți-vă să atingeți excelența în tot ceea ce faceți, nu pentru note, nu pentru bursă, nu pentru a câștiga o competiție. Ci pentru că generațiile noastre își pun toate speranțele în voi, cei care veți creiona societatea de mâine. Trăim vremuri complicate, dar vreau să vă proiectați deasupra vremurilor, pentru că «cei mai înțelepți oameni își urmăresc întotdeauna propriul drum», după cum spunea Euripide. Și dacă veți porni la drum cu sete de cunoaștere, cu tenacitate, cu ambiție și nu în ultimul rând, cu dragoste de oameni, vă garantez că vă veți găsi împlinirea”.

„Deschiderea festivă a anului universitar este deopotrivă unul dintre cele mai obișnuite și totuși de impact evenimente, care întăresc și susțin o comunitate academică. Este un ritual de inițiere pentru bobocii care trăiesc primul moment al acomodării lor cu noul statut de studenți, este o ocazie bună pentru învățăcei să identifice cadrele didactice de la care vor primi cunoștințele necesare formării lor profesionale și care îi vor face să se simtă bineveniți într-o nouă etapă a pregătirii lor sub toate aspectele, atât moral, cât și spiritual”, a continuat rectorul.

Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a vorbit și despre vocația unei universități, aceea de a forma „oameni educați, demni și emancipați”. „Cunoașterea, demnitatea și emanciparea sunt trei dintre valorile majore pe care ea le propune. Universitatea a fost gândită de întemeietorii ei la începutul secolului al XIX-lea drept acea cale unică și exclusivă care poate conduce un subiect autonom, înzestrat cu conștiință de sine și voință proprie, înspre cunoașterea lumii, a celorlalți și a sinelui, înspre demnitatea înțeleasă în primul rând ca stăpânire de sine și refuz al umilințelor și înspre emancipare înțeleasă ca eliberare de prejudecăți, de dogme și de opresiuni”.

Rectorul s-a adresat și cadrelor didactice, amintindu-le că, în curând, „vom avea de trecut un examen major, auditul instituțiomnal ARACIS, legat de modul în care UMF Iași respectă și se încadrează în indicatorii din standardele de calitate, astfel încât să se poziționeze acolo unde-i este locul, și anume în rândul universităților ce au calificativul «grad de încredere ridicat». ”Mai avem mulți indicatori de atins în acest an, indicatori pe care UMF Iași îi poate realiza numai prin munca depusă de dvs. Toți trebuie să realizăm faptul că pe lângă activitatea didactică, performanțele profesionale în cercetarea științifică devin criteriile prioritare de evaluare academică a personalului din învățământul superior”.

„Anul 2019 va fi unul de sărbătoare pentru întreaga noastră familie UMF-istă: înființarea, în urmă cu 140 de ani, a Facultății de Medicină ieșene. Este un dar neprețuit, pe care l-am moștenit de la Marii Profesori Înaintași, un dar plămădit cu multă știință de carte, cu multă trudă și cu multă jertfă. Să ne amintim ce spunea marele istoric Xenopol, când guvernul de atunci voia să desființeze proaspăt înființata Facultate: „Iașul a jertfit pentru consolidarea României întâietatea lui politică și singurul lui mijloc de susținere sunt școlile și o puternică viață culturală. Dacă și acestea sunt stinse, orașul este ucis și este totdeauna primejdie de a distruge marile centre create de istorie și de dezvoltarea ei”. Și pentru acest dar trebuie să lăsăm la o parte orgoliile și să ne facem meseria de profesori și de medici așa cum ne-au învățat cei care ne-au fost magiștri: cu intransigență amestecată cu empatie și cu respect față de studenți. Să-i încurajăm, să-i protejăm și să le insuflăm dragostea pentru știință viitorilor noștri colegi, așa cum au făcut-o și dascălii noștri. Să le treziți, așa cum spunea Einstein, bucuria exprimării creatoare și bucuria cunoașterii”, a mai subliniat rectorul, în finalul discursului.

 

„Centrul Universitar Iași este primul din țară din perspectiva înțelegerii importanței internaționalizării activității de învățământ superior, din perspectiva disponibilității de cooperare”

Festivitatea a continuat cu mesajul prof. univ. dr. Ioana Grigoraș, președintele Senatului UMF, care a vorbit despre nevoia de valori în aceste vremuri tulburi: Trăim într-o Românie în care avem nevoie mai mult ca oricând de repere morale și de modele. Trebuie să pornim de la ideea că medicul în societate și, prin extensie, lucrătorii în domenul sănătății, sunt sub lupa și judecata atenției publice, sunt priviți cu încredere sau reticență, în funcție de ceea ce noi reușim să fim și să oferim. Și atunci studiile universitare nu reprezintă numai a împărtăși un mănunchi de cunoștințe tehnice, specifice fiecărei specializări, reprezintă mult mai mult. Înseamnă, în cursul acestor studii academice să clădim o personalitate care să fie model public. Și cred că aceasta este mai dificilă misiune a educației în general și a universității noastre în mod particular”.

La întâlnire au participat și doi invitați speciali, domnul Sorin Cîmpeanu, președintele Agenţiei Universitare a Francofoniei și domnul Jean-Paul de Gaudemar – rector al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), care au ținut câte o scurtă alocuțiune.

Președintele Agenţiei Universitare a Francofoniei și totodată președintele Consiliului Național al Rectorilor din România, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, a ținut să mulțumească conducerii universității și tuturor cadrelor didactice pentru rezultatele spectaculoase din ultimii trei ani: Ați reușit, domnule rector, împreună cu toți colegii dvs., să reclădiți încrederea în această universitate de excepție a României, care se cheamă UMF Iași”. Domnia sa a a apreciat Centrul Universitar Iași ca fiind primul din țară din perspectiva înțelegerii importanței internaționalizării activității de învățământ superior, din perspectiva disponibilității de cooperare”. ”La UMF Iași sunt peste 2500 de studenți din peste 50 de țări. Alături de UMF Cluj, sunteți lideri absoluți, pentru că media națională este de 5 %, iar media în Iași este dublă, de 10%. În UMF Iași este aproape de 25%. În calitate de președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România, nu pot decât să vă mulțumesc. În calitate de președinte al AUF, iarăși vă mulțumesc, pentru că din cei peste 2500 de studenți străini, mai mult de jumătate sunt de expresie francofonă”.

Ca și celelalte universități din Iași, și UMF este un exemplu pentru modul în care francofonia universitară funcționează în România. Faptul că 25% dintre studenții dvs. sunt studenți străini demonstrează dorința unei deschideri internaționale și nu putem decât să apreciem acest fapt”, a subliniat și domnul Jean-Paul de Gaudemar, rector al AUF.

Prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a transmis salutul celorlalte universități din Iași: Am constatat că astăzi inima comunității academice a Iașului a bătut foarte tare. Știu că dvs., medicii cardiologi, ne spuneți că inima ar trebui să bată cu 72 de bătăi pe minut. Ei bine, dimineață, la Teatrul Național, noi, cei care am participat, am înregistrat mult mai multe bătăi. După prânz ne-am mai liniștit și iată ce mod mai frumos de a încheia festivitățile de deschidere a anului universitar decât la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași! Pe data de 17 septembrie, după ce am plecat de la Geneva, am fost invitată la Universitatea din Salamanca, care a aniversat 800 de ani. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Universitatea din Bologna, care aniversase 900 de ani! La această festivitate de excepție, a participat John Edward Sexton, președintele Universității din New York în perioada 2002-2015. Și a spus cu această ocazie că în lume, în momentul de față, sunt 85 de entități, de organizații, care au depășit vârsta de 400 de ani, care funcționează după reguli, cutume, obiceiuri, încetățenite încă de atunci. 70 dintre acestea sunt universități. Și atunci, consider că dacă lumea merge înainte, asta se datorează universităților”.

Astăzi Iașul a trecut printr-un moment istoric”, și-a început discursul domnul Mihai Chirica, primarul Iașului. Este prima dată când s-a încercat și s-a reușit o deschidere unitară a anului universitar 2018-2019 sub auspiciile președinției României, însuși a președintelui Klaus Iohannis și sub auspiciile principalului eveniment care guvernează anul acesta – Anul Centenarului, un moment important în care putem vorbi de solidaritate, de unitate, de necesitatea de a ne uni forțele pentru a face ca România să meargă mai bine. Trebuie să privim de fiecare dată viața cu realism, să ne uităm la ea așa cum se prezintă, astfel încât să facem tot ce ne stă în putere pentru a o face mai bună. Un lucru este relevant: că dorința de educație este una unanim acceptată de toți cei care doresc binele acestei țări. Faptul că doar prin educație oamenii politici au înțeles de-a lungul timpului că pot crea premisele unei comunități valoroase, prospere, demne și care-și poate lua în propriile mâini soarta”, a conchis primarul Iașului.

Festivitatea de deschidere a anului universitar a continuat cu discursul domnului Maricel Popa, președintele Consiliului Judetean Iași și cu cel al domnului prefect Marian Șerbescu, iar Preot Prof.Univ. Dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, a transmis mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan.

Ca în fiecare an, în cadrul ceremoniei de deschidere, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” și-a premiat studenții care s-au remarcat în cercetarea științifică, au participat la conferințe sau la congrese, au obținut premii, s-au remarcat în voluntariat sau în acțiuni legate de responsabilitatea socială. Iar decanii facultăților din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” au ales – și nu le-a fost ușor – pe cei mai buni dintre cei buni. De asemenea, rectorul UMF Iași a înmânat un premiu special pentru studentul care a obținut cea mai mare medie a anilor de studiu.

Ultimul moment al festivității de deschidere a fost rezervat înmânării, de către rectorul UMF Iași, a deciziilor de acordare a titlului de profesor universitar.