Timp de trei zile, în perioada 29-31 martie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași sărbătorește, ca în fiecare an, Zilele Francofoniei.
Joi, pe 29 martie, de la ora 14.30, la Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa” se va desfășura conferința de debut a evenimentului, al cărei invitat special este domnul Mohamed Ketata, directorul Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei.
Tot joi, de la ora 18.30, la sediul Centrului de Reușită Universitară al Universității de Medicină și Farmacie, va avea loc o masă rotundă dedicată studenților, intitulată „Dinamica comună a Centrelor de Reușită Universitară”
A doua zi, pe 30 martie, de la ora 14.00, la Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală al UMF Iași, are loc piesa de teatru „Knock ou le Triomphe de la médecine”, de Jules Romains, jucată de trupa de teatru „Le Bistouri”, alcătuită din studenți mediciniști și coordonată de conf. univ. dr. Nicolae Samson.
Tot vineri, 30 martie, începând cu ora 14.00, vor avea loc mese rotunde și sesiuni de comunicări la sediul Centrului de Reușită Universitară al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, coordonate de lect. univ. dr. Rodica Gardikiotis, conf. univ. dr. Nicolae Samson, asist. univ. dr. Ioana Grecu și conf. univ. dr. Claudia Elena Dinu, responsabil CRU-UMF Iași.
Zilele Francofoniei la UMF Iași se vor încheia sâmbătă, 31 martie, cu o serie de activități sportive, coordonate de conf. univ. dr. Ovidiu Petriș, responsabil CRU-UMF Iași.