UMF Iași, locul 6 la nivel național în UI GreenMetric World University Rankings 2026

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași ocupă locul al VI-lea la nivel național și locul 627 la nivel internațional în ediția 2026 a UI GreenMetric World University Rankings, clasament dedicat evaluării sustenabilității instituțiilor de învățământ superior.
În ediția din acest an, clasamentul reunește 2.016 universități din 110 țări, dintre care 18 instituții din România. UMF Iași este singura universitate de medicină din România prezentă în clasament, celelalte instituții românești participante având profiluri academice comprehensive.
Evaluarea UI GreenMetric ia în considerare mai multe dimensiuni ale sustenabilității universitare, între care infrastructura, energia și schimbările climatice, gestionarea deșeurilor și a apei, transportul, educația, precum și guvernanța și digitalizarea. Tema ediției 2026 este „Advancing Sustainable Campuses through Governance, Digitalization, and Integrated Performance”.
„Prezența UMF Iași în UI GreenMetric World University Rankings 2026 reflectă preocuparea universității pentru integrarea principiilor sustenabilității în activitatea sa. Faptul că suntem singura universitate de medicină din România inclusă în acest clasament internațional este un element important pentru comunitatea noastră academică. Vom continua să susținem educația, cercetarea și inițiativele instituționale care contribuie la un mediu universitar sustenabil și la asumarea responsabilității față de generațiile viitoare”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
UI GreenMetric World University Rankings este un clasament internațional dedicat exclusiv evaluării performanței universităților în domeniul sustenabilității. Ajuns în 2026 la cea de-a 17-a ediție, clasamentul include 2.016 instituții din 110 țări și urmărește să încurajeze universitățile să dezvolte politici și practici sustenabile, precum și să crească nivelul de conștientizare asupra provocărilor de mediu.