Calendarul evenimentelor la UMF Iași: școala începe pe 27 septembrie

sept. 2, 2021 | @ Academic | 0 comentarii

Un septembrie încărcat de evenimente la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Va ploua nu cu frunze, ci cu multe emoții: cele ale candidaților la admiterea de toamnă – sesiunea septembrie 2021, ale absolvenților la Ceremonia de absolvire care se va desfășura pe data de 21 septembrie, ale „bobocilor” la Orientation Days – 23-26 septembrie și, nu în ultimul rând, cele de la deschiderea anului universitar, care va avea loc luni, 27 septembrie, în Aula George Emil Palade.

Admiterea de toamnă

Pentru sesiunea septembrie 2021, UMF Iași scoate la concurs locuri pentru o nouă specializare: Cosmetică medicală și tehnologia produsului farmaceutic, în cadrul Facultății de Farmacie, dar și pentru programul de studii Asistență de profilaxie stomatologică, în cadrul Facultății de Medicină Dentară.

Locuri scoase la concurs:

Programul de studii Locuri fără taxă (buget) Locuri cu taxă (*taxă: 4.000 lei)
Cosmetică medicală și tehnologia produsului farmaceutic 10 30
Asistență de profilaxie stomatologică 6 15

 

Discipline  de  concurs: Chimie organică (40 întrebări) sau Biologie clasa a XI-a (Anatomia si fiziologia omului) (45 întrebări).

 
Perioada de înscriere online a candidaților: 6-15 septembrie 2021
Test grilă: 17 septembrie 2021
 

Ceremonia de Absolvire

Ceremonia de Absolvire a Promoției 2021 va avea loc pe 21  septembrie, pe Esplanada UMF Iași, în condiţii de siguranţă epidemiologică. O zi importantă pentru cei 1582 de absolvenți care, odată cu rostirea  Jurământului lui Hipocrate, vor începe un nou capitol din viața lor.

Orientation Days

Universitatea își întâmpină bobocii și în acest an în cadrul Orientation Days – programul de integrare pentru studenţii din primul an, care se va desfășura în perioada 23 – 26 septembrie sub forma unor tururi ghidate în Universitate. Evenimentul, aflat în acest an la a patra ediție, este organizat împreună cu societățile studențești care activează în cadrul UMF Iași.

Zilele dedicate bobocilor la liniile de predare în limba română vor fi joi, vineri, sâmbătă (23.09 – Facultatea de Medicină, 24.09 – Facultatea de Medicină Dentară și 25.09 – Facultatea de Bioinginerie Medicală și Facultatea de Farmacie), iar duminică, 26 septembrie, vor putea vizita Universitatea și studenții de la liniile de predare în limbile engleză și franceză.

Deschiderea anului universitar

La finalul lunii, Universitatea își așteaptă studenții pentru a parcurge un nou an universitar. Ceremonia de deschidere va avea loc pe 27 septembrie, de la ora 17.00, în Aula „George Emil Palade” a UMF Iași.