Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași va fi gazdă a celei de-a patra conferințe din Programul „Educația – Potrivire pentru Viață”, organizat de Ministerul Educaţiei, Consiliul Naţional al Rectorilor şi AMLNR. Evenimentul care se va desfășura sâmbătă, 24 martie, de la ora 11.00, în Aula „George Emil Palade” a UMF Iași, continuă ciclul de conferințe susținute deja în alte centre universitare din România (București, Timișoara și Constanța) și își propune să reprezinte un motor de declanșare a unor mecanisme incitative și călăuzitoare, care să confere absolvenților de studii universitare din România o mai bună pertinență a educației pentru viață. Scopul principal este de a investiga și identifica soluții pentru funcționarea conceptului de compatibilizare a pregătirii absolventului de școală românească la cerințele pieței muncii și ale societății în schimbare.
La eveniment vor participa prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor, prof. univ. dr. Radu Bălănescu, preşedintele Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România, prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, precum și reprezentanți ai tuturor universităților din Moldova.
„Educația – Potrivire pentru Viață” este primul program naţional complex, interdisciplinar şi trans-universitar care urmăreşte creşterea cunoṣtințelor şi competenţelor pentru a se obține o înaltă calificare în meserii ce implică studii universitare pentru absolvenţii de învăţământ superior românesc. Programul urmărește găsirea unor soluții viabile, pornind de la răspunsurile la următoarele întrebări:
- Educația asigură pregătirea oamenilor pentru viață (profesională, civică, de familie)?
- În condițiile în care principalul pilon în îmbunătățirea calității vieții și implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă este promovarea educației de calitate, joacă pasiunea individului un rol catalizator în identificarea parcursului educațional și obținerea succesului profesional?
- Este procesul educațional orientat către astfel de rezultate?
Astfel, se urmărește:
- desluşirea unui profil uman pentru secolul al XXI-lea;
- identificarea provocărilor în formarea viitorului absolvent, calitatea elitelor;
- introducerea și conturarea conceptului de sistem educațional care pregătește studentul pentru viață;
- abordarea caracteristicilor care definesc profilul absolventului;
- dezbaterea în jurul identificării abilităților practice de viață pe care ar trebui să le posede fiecare student la absolvirea programului de studii;
- reliefarea avantajelor aduse de urmarea programelor de educaţie şi contracararea ideii dezvoltate mediatic că se pot crea experienţe relevante care să asigure succesul în lipsa ideii de şcoală;
- dezbaterea provocărilor existente la nivelul sistemului educațional românesc, cu accent pe învățământul universitar.