UMF Iași a găzduit evenimentul internațional NETSKINMODELS dedicat tinerilor cercetători europeni

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a găzduit, în perioada 16–17 aprilie 2026, evenimentul internațional Young Researcher Involvement Meeting – Cross-Disciplinary Progress in NETSKINMODELS. Manifestarea a avut loc în Aula „Alexandru Brăescu”, din clădirea „Nicolae Leon”, UMF Iași fiind organizator local al întâlnirii.
Evenimentul face parte din rețeaua europeană NETSKINMODELS și este finanțat prin Programul de Cooperare europeană în domeniul cercetării științifice și tehnice (COST), prin acțiunea CA21108, coordonată de prof. univ. dr. Sandrine Dubrac, de la Medical University of Innsbruck (Austria).
Întâlnirea a reunit tineri cercetători din mai multe centre universitare europene, oferindu-le un cadru de formare și schimb de experiență interdisciplinară. Programul a inclus ateliere și sesiuni dedicate dezvoltării competențelor esențiale în cercetarea științifică, precum gestionarea timpului și a stresului, susținute de prof. univ. dr. Anna Zalewska-Janowska (Medical University of Lodz, Polonia) și prof. univ. dr. Joachim Fluhr (Charité – Berlin University Medicine, Germania).
De asemenea, au fost abordate strategii de redactare a propunerilor de granturi de către prof. univ. dr. Lionel Larue (Institut Curie, Franța), completate de o sesiune cu un câștigător al unui grant ERC Starting Grant, asis. univ. dr. Rúben Pereira (University of Porto, Portugalia). Un alt atelier a vizat realizarea figurilor științifice cu impact, susținut de prof. univ. dr. Joachim Fluhr, ca instrument important în comunicarea rezultatelor cercetării.
Programul a inclus și două sesiuni dedicate parcursului profesional în mediul academic și în industrie. Acestea au fost susținute de Gülcihan Gülseren (Konya Food and Agriculture University, Turcia) și asis. univ. dr. Gianina Dodi (UMF Iași), respectiv de Stefan Bärtschi (CELLnTEC, Elveția) și Cosmin Mihai (PRAXIS Investigații Medicale, România), cu accent pe tranziția dintre mediul universitar și cel industrial.
Evenimentul a reprezentat o platformă de dialog și formare pentru tinerii cercetători din Europa, contribuind la consolidarea colaborării științifice internaționale în domeniul cercetării biomedicale.