UMF Iași, lider național în clasamentul RUR 2026

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași ocupă prima poziție pe țară în ediția actualizată a clasamentului internațional Round University Ranking (RUR), confirmându-și statutul de instituție de referință în învățământul medical superior din România.
La nivel global, UMF Iași se situează pe locul 643, înregistrând o evoluție semnificativă față de anul precedent, când ocupa poziția 865 la nivel mondial și locul 6 la nivel național. Evoluția reflectă consolidarea performanțelor academice și de cercetare ale universității.
„Rezultatele din clasamentul RUR confirmă parcursul ascendent al universității noastre și reflectă munca susținută a întregii comunități academice. Această poziționare ne onorează, dar ne și obligă să continuăm investițiile în educație, cercetare și internaționalizare, pentru a menține UMF Iași în elita universităților medicale”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Clasamentul RUR evaluează universitățile pe baza a 20 de indicatori, grupați în patru dimensiuni majore: predare (Teaching), cercetare (Research), diversitate internațională (International Diversity) și sustenabilitate financiară (Financial Sustainability). Metodologia oferă o imagine complexă asupra performanței instituționale la nivel global și național.
Analiza pe domenii evidențiază următoarea poziționare a UMF Iași:
- Teaching (40%): locul 403 la nivel mondial, scor 62.671, locul 1 național
- Research (40%): locul 760 la nivel mondial, scor 45.027, locul 4 național
- International Diversity (10%): locul 738 la nivel mondial, scor 48.499, locul 3 național
- Financial Sustainability (10%): locul 829 la nivel mondial, scor 39.831, locul 4 național
La nivel de indicatori individuali, UMF Iași înregistrează rezultate de top la raportul dintre cadrele didactice și studenți, unde ocupă locul 226 la nivel mondial (scor 82.846), precum și la indicatorul cadre didactice per diplome de licență acordate, unde se situează pe locul 30 la nivel global (scor 97.769).
De asemenea, universitatea obține performanțe relevante în zona de cercetare și sustenabilitate financiară, prin indicatori legați de veniturile instituționale și de cercetare, care contribuie la consolidarea poziției sale internaționale.
Top 10 universități din România în clasamentul RUR 2026
- UMF „Grigore T. Popa” Iași – locul 643 mondial
- UMF „Carol Davila” București – locul 773 mondial
- UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – locul 774 mondial
- Universitatea din București – locul 790 mondial
- Universitatea de Vest din Timișoara – locul 888 mondial
- Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – locul 889 mondial
- Universitatea Politehnica Timișoara – locul 924 mondial
- Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – locul 985 mondial
- UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș – locul 990 mondial
- Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – locul 1010 mondial
Top 10 universități la nivel mondial în clasamentul RUR 2026
- Harvard University
- California Institute of Technology (Caltech)
- Stanford University
- Johns Hopkins University
- University of Pennsylvania
- Peking University
- Massachusetts Institute of Technology (MIT)
- Yale University
- Columbia University
- University of Oxford