Într-o noapte furtunoasă de ianuarie, în urmă cu 158 de ani, în casa vornicului Costachi Sturza, de pe Bulevardul Independenței, deputații Partidei Unioniste au hotărât ca Alexandru Ioan Cuza să fie candidatul la tronul Moldovei. Istorici, scriitori sau chiar actorii principali ai Micii Uniri au descris acea noapte în care s-a hotărât destinul țării iar variantele diferă, însă un lucru este cert: alegerea a avut loc aici, în Cabinetul Elefantului al Muzeului de Istorie Naturală înființat de Societatea de Medici și Naturaliști Iași – prima societate științifică de tip european din Țările Române și care își continuă activitatea și astăzi, sub conducerea prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași.

”Nu întâmplător alegerea a fost făcută aici, la Muzeul Societății de Medici și Naturaliști Iași”, subliniază prof. dr. Aurel Ivan, fostul șef al Catedrei de Epidemiologie din cadrul UMF Iași, trezorier al SMN. ”Societatea avea în conducerea sa oameni de valoare – Alecsandri, Kogălniceanu etc, care erau în Partidul Unionist. De aceea, întrunirile lor, în care promovau ideile unirii, aveau loc la sediul SMN”, explică profesorul Ivan.

”Triunghiul sacru” de pe Bulevardul Independenței

”Eu le povestesc de fiecare dată studenților că aici, în apropiere, este un triunghi sacru”, mărturisește profesorul prof.univ. dr. Eugen Târcoveanu, unul dintre chirurgii renumiți ai Iașului, prim vicepreședinte al Societății de Medici și Naturaliști Iași și redactor șef al Revistei Medico-chirugicale a SMN, referindu-se la bătrânul Spital Sf. Spiridon, la Societatea de Medici și Naturaliști și la Facultatea de Medicină – ale căror ziduri s-au ridicat pe vechea Uliță a Hagioaei – Bulevardul Independenței de astăzi. Evocînd vremurile apuse, pe când nu existau chirurgi ci gerahi, iar bolnavii erau îngrijiți în bolnițele mânăstirilor, profesorul și chirurgul Târcoveanu pune pe harta timpului trei date cheie din istoria medicinei, a Iașului și a României moderne: 1757, de când datează Hrisovul domnitorul Constantin Cehan Racoviță, prin care se înființează Epitropia Sf. Spiridon, 1833, când se înființează Societatea de Medici și Naturaliști și 1879, când profesorul Leon Scully ține cursul inaugural al Facultății de Medicină. ”Cei dintâi medici erau străini, care veneau din Austria, iar primul doctor cu patalama la mână a fost Ludovic Russ senior, care a lucrat aici 50 de ani și care a înființat serviciul chirurgical și care a pus bazele învățământului chirurgical.  Fiul său, Ludovic Rus Junior, a înființat Clinica I Medicală. Pe atunci erau servicii de chirurgie, servicii de medicină internă și de boli lipicioase – care erau bolile dermatologice”, povestește prof.univ. dr. Târcoveanu.

„Prima Academie europeană a spiritului naţional”

”Animaţi de dorinţa dezvoltării ştiinţelor medicale şi naturale în Ţara Moldovei, un grup de cărturari din anii 1830, în frunte cu medicii Mihail Zotta, Iacob Cihac şi inginerul Gheorghe Asachi, puneau la cale întemeierea unei societăţi ştiinţifice-medicale care să susţină dezvoltarea ştiinţelor şi asigurarea sănătăţii publice. Mai întâi înfiinţau <Cercul ieşean de cetire medicinală> şi depuneau câte o sumă de bani pentru procurarea revistelor de profil ce apăreau în ţările apusene, citindu-le în comun ca într-un cenaclu, pe care, prin 1833, îl transformau în <Societatea de Medici şi Naturalişti>” scrie, într-un articol, regretatul Ion Mitican, autor al mai multor cărți și lucrări care evocă Iașul de altădată.

Primele ședințe ale Societății se țineau o dată pe lună, „seara, pe la șase”, în casa unui alt membru fondator al societății, Gheorghe Asachi. În 1834, publicația Albina Românească scrie un articol amplu despre societate: ”Urmând unei asemenea folositoare povățuiri și însuflețiți de simțiri vrednice de toată lauda, d-lor doftorii Zota și Cihak au alcătuit din Moldova, din alți doftorii și bărbați învățați, o soțietate numită ale Mediținei și Istoriei Naturale. Scoposul de căpetenie al Soțietății este: a urma aproape înaintirilor științei și a literaturei, a întemeia sănătăței și a se îndeletnici cu Istoria naturală acestui pământ, după Statutele (Regulele) de care aici se alăturează un Ecstract”.

prof. Aurel Ivan ne arata o parte dintre onorabilii membri ai Societatii de Medici si Naturalisti

În lucrarea sa ”Societatea de Medici şi Naturalişti Iaşi, 1833 – Prima Academie europeană a spiritului naţional“, apărută în 2014, la Editura “Grigore T. Popa”,  prof.univ. dr. Dana Baran, șefa catedrei de Istorie a Medicinei din cadrul UMF Iași, identifică 12 priorităţi ale SMN, printre care: ”introducerea spiritului ştiinţific în Principate; primul Muzeu Istorico-Natural, ce îngloba și Biblioteca Cercului Ieșean de lectură medicală; primele expediţii ştiinţifice de grup pentru explorarea, descrierea şi clasificarea faunei, florei, mineralelor, resurselor hidrice, geografiei şi etnoiatriei; încurajarea primelor studii geologice (calcarele de la Repedea) şi subvenţionarea cercetărilor arheologice de la Cucuteni; a stimulat utilizarea limbii române în știință. S-a editat astfel primul manual de Istorie Naturală tipărit în limba Țării; primul proiect al unui Observator Astronomic din Principatele Române; a inaugurat prima Grădină Botanică din Principate; prima societate ştiinţifică implicată în lupta pentru emancipare naţională şi Unire; a publicat primul periodic al unei societăți științifice bio-medicale din Principate și a fost prima societate academică asociată nemijlocit pnvățământului superior, fondării și dezvoltării instituțiilor acestuia: Academia Mihăleană (1835), Universitatea din Iași (1860), Facultatea de Medicină (1879) și Secției de Învățământ Farmaceutic (1913 – 1934)”.

Istoricul ieșean N.A. Bogdan a împărțit activitatea Societății în patru perioade: de formațiune (epoca cuprinsă între formarea Cercului ieșean de cetire medicală și retragerea din activitate, pentru motive medicale, a doctorului Czihak), de tranziție (epoca cuprinsă între anii 1844 și 1859 , când membrii societăți au fost implicați în mișcările sociale desfășurate în Moldova precum Revoluția de la 1848 și Unirea Principatelor), de lâncezeală (epoca cuprinsă între anii 1860 și 1886, perioadă în care activitatea societății s-a redus la întruniri de ordin administrativ) și de regenerare, ce corespunde perioadei începând cu 1887, perioadă marcată de reluarea activității științifice și de publicarea, inițial lunară, a Buletinului Societății de Medici și Naturaliști din Iași, publicație ce va adopta din 1924 titlul ”Revista Medico-Chirurgicală a Societății de Medici și Naturaliști din Iași”.

Între perioada de tranziție și cea de lâncezeală științifică, membrii societății – toți unioniști, au avut o activitate politică intensă, care a culminat cu momentul alegerii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pe 3 ianuarie 1859.  ”Djuvara povestește despre miracolul care s-a întâmplat în perioada aia, când țările astea, care erau impregnate de influență orientală, turcească, într-o generație a trecut de la Est la Vest, de la Orient la Occident. Ăștia sunt tinerii care au făcut Romania. Erau progresiștii care învățaseră afară, au venit cu entuziasm si au schimbat totul”, subliniază și prof.univ. dr. Eugen Târcoveanu.

Primul Muzeu Istorico-Natural din România

În 1834, membrii Societății înființează Muzeul Istorico-Natural din România, cu secții de mineralogie, zoologie și bibliotecă. Primul sediu al muzeului a fost o sală din casa agăi Alecu Balș de pe ulița Podu Verde – bulevardul Copou. În 1838, s-a mutat în Sala mare de la Academia Mihaileană, iar în anul 1844 s-a cumpărat pentru muzeu cu 3000 de galbeni, casa vornicului Costachi Sturza – actualul sediu de pe Bulevardul Independenței. ”Muzeului fiindu-i necesar un spaţiu mai mare, vornicul Costache (Costăchel) Sturza, preşedintele societăţii, oferea casa soţiei sale Agripina Sturza, primită ca zestre de la părinţi – logofătul Vasile Roset şi soţia Safta. Se afla pe locul alteia mai vechi, <cu pivniţă de chiatră> în fosta uliţă a Hagioaei, vândută pe la 1726 de cronicarul Ion Neculce. Avea 9 odăi la etaj, 7 odăi la parter, gherghir, pivniţă, cuhne, grajd, şura, hambar, fânărie şi nelipsita fântână. Preţul fiind 3000 de galbeni – mai puţin cu vreo 500 galbeni decât preşăluirea, se iniţia un împrumut cu 100 de acţiuni a 30 galbeni, ce urmau a fi cumpărate de membrii Societăţii şi alţi binefăcători. Reuşindu-se a se strânge mare parte din sumă, cu ajutorul Visteriei, în 30 Ghenar 1844 se cumpăra imobilul din „Uliţa Târgului de Sus” cu întăritura <vremelnică> a Divanului din 1 februarie 1844 şi <statornică> din 31 octombrie 1844”, scrie regretatul Ion Mitican, autor al mai multor cărți și articole care evocă Iașul de altădată.

”Această casă este foarte veche – dar este tipic moldovenească – o casă cu etaj, și în fața grădinii este o intrare cum era la Viena, dar care nu seamănă cu alea de la Viena, pentru că pe acolo putea să intre o trăsură și era acoperită. Stilul de construcție al acestei intrări este tipic moldav. Cred că și cei din familia lui Costin au fost printre primii propiretari ai casei. N. A . Bogdan scrie despre clădire că este în stil neoclasic, este unică în Iași,  datează din sec. XVIII,, din 1726  și a aparținut cronicarului Ion Neculce”, punctează și profesorul Târcoveanu.

Povestea elefantului

„Cabinetul Elefantului”

Numele sălii în care a fost ales domnul Modovei provine de la elefantul indian Gaba. Mamiferul, ajuns la Iași cu circul italian Luzatto, murise în 1834 de frig.  Societatea a încercat să achiziționeze scheletul animalului, pentru muzeu, dar nu a reușit să strângă cei 135 de galbeni ceruți de proprietar. Conducerea Societății a încercat chiar colectarea sumei prin tipărirea în ziarul „Albina” a unor liste de subscripție publică, dar donatorii au întârziat să apară. În cele din urmă, elefantul a fost cumpărat de Palatul Domnesc și donat de către domnitorul Mihail Sturza muzeului. Scheletul său a fost reconstruit, curățat și montat de preparatorul Wilhelm Fleck iar pielea, recuperată de pe acoperișul unei case din Ciurchi după cîțiva ani, a fost înmuiată șase luni în apa havuzului din piața Cabinetului, apoi curatorul Muzeului, Martin Kieser, a reconstituit corpul elefantului Gaba. Sala în care acesta era expus a primit denumirea de Cabinetul Elefantului.

Vasile Alecsandri, într-o scrisoare adresată fratelui său, Iancu, făcea următoare observație: “nouă, celor adunați aici ni se dădu numele de Gruparea de la Elefant”.

O noapte furtunoasă

Alexandru Ioan Cuza

Istoricul ieșean N. A. Bogdan, cel care a redactat una dintre cele mai consistente monografii ale Iașului, descrie scena ”Grupării de la Elefant”: ”… era în preajma alegerei, care trebuea să se facă în ziua de 5 Ianuar 1859; o mare parte din deputaţii ce urmau să aleagă pe Domnitor, se întruniseră cu două seri înainte, la 3 ale acelei luni, în sala de şedinţe a Muzeului Istorico-Natural. Se făcură discuţiuni tumultoase, fiind propuşi mulţi candidaţi la domnie, între cari Lascar Catargi, Vasile Alexandri, Costaki Negri, Scarlat Roset, din partea liberalilor, iar pe de altă parte Mihai Sturza, fostul Domn al Moldovei şi unul din fiii săi, Grigore Sturza. Tîrziu pe la 11 ore de noapte, Mihail Cogâlniceanu supărat că nu se poate hotărî o majoritate asupra unei persoane agreată de toţi, plecă acasă la el, şi după el voiră să plece mai mulţi; atunci însă, deputatul Pisoschi se puse în uşă şi cu un pistol în mînă, ameninţă că se va sinucide acolo, dacă deputaţii nu se vor înţelege în acea noapte, pentru alegerea unei persoane, căreia să se jure toţi a-i da voturile în ziua alegerii oficiale, spre a se evita mai ales reuşita lui Mihai Sturza, ce nu era agreat de nici unul din deputaţii tineri ai Moldovei. După un răstimp, Pisoschi emise ideia de a se da la o parte toţi candidaţii propuşi, spre a nu jigni prea mult pe unii partizani în folosul altora şi să se aleagă de candidat pe Colonelul Alexandru Cuza. Pronunţarea acestui nume, în lipsa persoanei sale, produse un efect neaşteptat asupra întregei asistenţe, şi în cîteva clipe toţi aprobară şi se uniră în idea de a se alege ca Domn al Moldovei pe Cuza, ce era cunoscut de toată lumea ca un om de o perfectă onestitate şi de o rară inteligenţă. Se făcu imediat o cercare, prin votare cu bile secrete, a tuturor celor de faţă şi se constată că toţi cei 32 membri ce erau în sală admiteau candidatura lui Cuza, renunţînd la candidaturile fie personale, fie ale favoriţilor lor. Faptul fu adus în aceiaşi noapte la cunoştinţa şi a lui Cogălniceanu, care aprobă numai decît alegerea, şi a lui Cuza, care fu uimit de o veste atît de negîndită şi neaşteptată. Lumea locală aflînd apoi faptul petrecut în casa Muzeului (Cabinetul Elefantului) a păstrat o vie amintire acestuia şi mai tîrziu s-a dispus fixarea în peretele interior al Salei în care s-a petrecut alegerea, a unei plăci de marmură, pe care s-au săpat rîndurile următoare: «În această sală de şedinţe a Societăţii de Medici şi Naturalişti, s-a făcut la 1859, în ziua de 3 ianuarie, alegerea premergătoare a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei»”.

În „Amintiri din timpul Unirei”,  Nicolae Gane releateaza si el momentul istoric: „La o întrunire care a avut loc în sara de 3 ianuarie 1839 la Elefant (așa era supranumit cabinetul de istorie naturală din Iași, unde Leon Ghica și Dimitrie Ralet ocupau un apartament) s-a făcut o încercare de alegere pentru a se vedea cine va întruni majoritatea absolută a voturilor, cu hotărîrea luată de mai înainte ca minoritatea să se supuie majorităței. La primul scrutin colonelul Alecu Cuza întruni o slabă minoritate compusă din deputații cari luaseră inițiativa alegerei lui și alți cîțiva dintre partizanii răzleți a lui Alecsandri; iar celelalte voturi se împărțiră între Lascar Catargi, Petru Mavroghene și Costache Negri. La al doilea scrutin, renunțînd Costache Negri, colonelul Alecu Cuza întruni majoritatea absolută a voturilor. Imediat se încheie un proces-verbal de rezultatul acestei alegeri pe care îl iscăliră toți deputații prezenți, cu angajament solemn ca în ziua de alegere fixată pentru 5 ianuarie să voteze toți pentru Alecu Cuza, așa că înălțarea lui la scaunul domniei era acum asigurată. De notat e că Alecu Cuza, care nu se gîndea la una ca aceasta, nici a fost de fața la operațiunile acestei alegeri pregătitoare. El dormea liniștit în apartamentul său din casele răposatului meu socru, Pavel Stoianovici, cînd i se aduse marea veste. Pe soția lui, doamna Elena Cuza, o năpădiră lacrimele, iar el rămase uimit părîndu-i-se că face un vis”.