Săptămâna diversității: „Apropieri culturale francofone în UMF Iași”/ „Approches culturelles francophones à l’UMPh Iasi”

mai 14, 2024 | @ Academic | 0 comentarii

Cea de a IV-a ediție a Săptămânii Diversității la Umf Iași, a cărei temă din acest an este „Acasă în România”, continuă miercuri, 15 mai, de la ora 14.00, în Aula „George Emil Palade”, cu o conferință inedită: „Apropieri culturale francofone în UMF Iași”. Lectorii acestui eveniment sunt domnul Vincent Henry, directorul Institutului Francez din Iași și domnul Olivier Dumas, bibliotecar la Mediateca „Charlotte Sibi” din cadrul Institutului Francez din Iași.

Vincent Henry este director al Institutului Francez al României la Iași din septembrie 2022. A fost directorul științific al Biroului Regional pentru țările din Europa Centrală și de Est din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei. Deține un master în literatură franceză, un master în relații internaționale de la Institut des Relations Internationales et Stratégiques (IRIS, Paris) și un doctorat în științe politice la Universitatea Paris-Est.

Este membru al Laboratoire Interdisciplinaire de l’Étude du Politique Hannah Arendt (LIPHA) de la Universitatea Paris-Est. Cercetările sale se concentrează pe evoluțiile politice, culturale și sociale din Europa Centrală și de Est, cu o specializare pe Moldova, România și Bulgaria. De asemenea, este membru fondator al  Forumului Mondial Heracles, care se ocupă de  politici științifice și educative.

Olivier Dumas s-a stabilit în Iași încă din 1993, an în care devine bibliotecar media la Mediateca „Charlotte Sibi” din cadrul Centrului Cultural Francez din Iași. Este autor al unui ghid al studentului francez, a coordonat corul de copii „Mélodie”, Clubul Studenților Francofoni și a organizat numeroase concursuri. Este co-fondator și secretar general al asociației culturale francofone „Charlotte Sibi”, membru de onoare al Asociației Studenților de Limbă Franceză din Iași. Autor a zeci de articole despre comunitatea de origine franceză din Iași, despre relațiile franco-române și francofonia din Iași, publicate în România și în străinătate, este coordonator al cărții „Ecrits” de Charlotte Sibi (ed. Sapienta, Iași), co-autor, alături alături de  Felicia Dumas, al cărților  „La France et Iasi – 600 ans d’une histoire d’amour” (ed. Demiurg – Iași) și „Iasi et la Moldavie dans les relations franco-roumaines” (ed. Institutul European, Iași, 2006), precum și co-autor, alături de G. Robert, al volumului „Iasi à l’heure de la Francophonie” (ed. Samia, Iași, 2006).