Rectorul UMF Iași, Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Medicină din Odesa
Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, va primi cea mai înaltă distincție academică – titlul de Doctor Honoris Causa, din partea Universității Naționale de Medicină din Odesa.
„În numele întregii echipe a Universității Naționale de Medicină din Odesa, precum și în numele meu personal, este o mare plăcere și o onoare imensă de a vă recunoaște contribuțiile remarcabile în domeniul medicinei și al învățământului medical superior. Realizările remarcabile în cercetarea științifică și impactul profund asupra comunității academice vă fac un demn destinatar al distincții deosebite”, a transmis prof. univ. dr. Valeriy Zaporozhan, rectorul Universității Naționale de Medicină din Odesa.
„Sunt profund emoționat de recunoașterea contribuțiilor mele în domeniul academic și medical de către Universitatea Națională de Medicină din Odesa și sunt conștient, în același timp, de responsabilitatea care vine odată cu acest titlu”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Ceremonia de decernare va avea loc joi, 23 noiembrie, de la ora 14.30, în Sala Senat a UMF Iași, în format online.