Istoricul Adrian Cioroianu, invitat la Conferințele „Grigore T. Popa”

nov. 8, 2023 | @ Academic | 0 comentarii

Cunoscutul istoric Adrian Cioroianu va conferenția la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași despre aspecte semnificative ale scenei politice globale actuale, marcată de cele două războaie, Rusia-Ucraina și Israel-Hamas. Prelegerea, intitulată „În războiul ideilor, cu toții vom cădea prizonieri. Lumea de azi, între spectrul unui nou conflict mondial și dificultatea echidistanței”, va avea loc miercuri, 22 noiembrie 2023, începând cu ora 14.00, în Aula „George Emil Palade” a UMF Iași.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București. A fost ministru al Afacerilor Externe al României (2007–2008), membru al Grupului ALDE din Parlamentul European (2005–2007), senator de Timiș şi vicepreședinte al Comisiei de Cultură din Senatul României (2004–2008).  În perioada 2015 – 2020 a fost ambasador al României la UNESCO, sediul acestui organism al ONU fiind la Paris. Din 2021 este manager al Bibliotecii Naționale a României.

Este autorul a numeroase volume și eseuri pe teme de istorie, geopolitică, dar și al scenariului pentru filmul documentar „Un secol pentru România”.  A fost realizator sau moderator al unor programe de televiziune şi redactor, editorialist sau colaborator al unor publicații precum „Dilema veche”, „Lettre internationale”, „Istorie şi civilizație”, „Historia” ş.a.

Dintre cărțile semnate de Adrian Cioroianu, amintim: „Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc”, 2005; „Geopolitica Matrioșkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială (vol. I)”, 2009; „Carol I. Primul și cel mai mare Rege al românilor”, 2015; „Maria a României. Regina care a iubit viața și patria”, 2015; „Cea mai frumoasă poveste. Nu putem evada din Istoria noastră” (vol. al II-lea), 2016; „Mihai I al României. Un rege cu onoare, loialitate și credință”, 2016; „Elena a României. Regina-Mamă, regina suferinței și a speranței”, 2018; „Elisabeta. Carmen Sylva. Prima regină a României, suverana artistă”, 2019; „Carol al II-lea. Un rege român sub povara epocii sale”, 2019; „Cea mai frumoasă poveste. O țară se construiește zi de zi” (vol. al III-lea), 2019; „Frumoasa era Sena pe sub florile mele. Notele unui ambasador român la Paris între Bataclan’15 și COVID-19”, 2023 – apărute la Editura Curtea Veche Publishing sau „Sic transit gloria mundi… Jurnalul politic al unui cincinal în trei ani şi jumătate (2000– 2004)”, 2006; „Focul ascuns în piatră. Despre istorie, memorie și alte vanități contemporane”, 2002 – apărute la Editura Polirom.