Membrii Asociației Studenților Mediciniști Francofoni (Corporation Médicale de Iași) – Divizia de acte caritabile, din cadrul CMIde la UMF Iași, au demarat o acțiune nobilă: aceea de a strânge haine și produse alimentare pentru oamenii străzii.

Joi, 26 octombrie, de la ora 9.00, în holul Aulei „George Emil Palade”, cei cinci studenți în anul II la Facultatea de Medicină, seria de limbă franceză, coordonați de „chef pôle” Iman Hanna, au amenajat un loc special de colectare. Inimoșii mediciniști, originari din Franța, și-au propus să strângă cât mai multe produse pe care le vor împărți oamenilor necăjiți peste două săptămâni.

Mizăm pe generozitatea voastră. Ajutați-ne, pentru a-I putea ajuta pe ei” – este mesajul transmis întregii comunități umf-iste de către voluntarii mediciniști.

Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/polehumanitaireCMI/