Directorul Centrului de Medicină Translațională din cadrul Universității Semmelweis va susține două prelegeri la UMF Iași

feb. 28, 2024 | @ Academic | 0 comentarii

Dr. Peter Hegyi, membru al Academiei de Știinţe din Ungaria și directorul Centrului de Medicină Translațională de la Universitatea Semmelweis din Budapesta, va susține la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași două conferințe științifice, în perioada 4-5 martie a.c.

„Suntem onorați că unul dintre cei mai reputați cercetători din Ungaria, dr. Peter Hegyi, a acceptat invitația noastră de a conferenția la UMF Iași. Cele două prelegeri științifice pe care domnia sa le va susține la UMF Iași au loc în contextul relațiilor de colaborare dintre Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa » Iași și Universitatea Semmelweis din Budapesta, una dintre cele mai respectate universități din Europa. În anul 2022 a fost încheiat un acord între IOSUD UMF Iași și Centrul de Medicină Translațională de la Semmelweis, acord care oferă studenților doctoranzi care sunt și rezidenți oportunitatea extraordinară de a participa la programul de doctorat în co-tutelă în Medicină Translațională.”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

„From Science to Society: Transforming research to Society”

Prima prelegere, intitulată „From Science to Society: Transforming research to Society”, va avea loc luni, 4 martie, de la ora 14.00, în Aula „George Emil Palade”.

Pe baza datelor colectate de EUROSTAT, în medie 1,7 milioane de oameni mor anual în Europa, dintre care 1,2 milioane de decese ar putea fi prevenite prin măsuri de prevenție și intervenții mai eficiente în domeniul sănătății publice. Pornind de la această statistică, dr. Hegyi va arăta în ce mod medicina translațională poate contribui la reducerea ratei de mortalitate, oferind exemplul modelului ciclic de medicină translatională dezvoltat de Academia Europaea – o organizație a cărei misiune asumată este de a susține educația și cercetarea la cel mai înalt nivel al excelenței, sau al programului hibrid de doctorat și rezidențiat în medicină Translațională al Universității Semmelweiss, care oferă oportunitatea studenților de a se implica simultan în activitatea medicală și științifică.

„Unveiling the Hidden Dangers: Exploring Mortality and Morbidity Risks in Post-Acute Pancreatitis Patients”

A doua prelegere, „Unveiling the Hidden Dangers: Exploring Mortality and Morbidity Risks in Post-Acute Pancreatitis Patients”, va avea loc marți, 5 martie, de la ora 14.00, în Aula „George Emil Palade”. În cadrul acestei conferințe, dr. Hegyi va prezenta rezultatele unui studiu în care au fost analizate cauzele și factorii de risc care stau la baza ratei ridicate de mortalitate, după externare, a pacienților care suferă de pancreatită acută.

Péter Hegyi este un recunoscut cercetător în comunitatea științifică, apreciat pentru contribuțiile sale semnificative în pancreatologie și educație medicală.  Descoperirile sale revoluționare în pancreatologie au elucidat rolul critic al celulelor ductale în pancreatită, demonstrând cum substanțe precum acizii biliari, acizii grași și etanolul afectează secreția ductală pancreatică prin deteriorarea mitocondrială și suprasolicitarea calciului. Munca lui Hegyi nu numai că a avansat înțelegerea științifică, dar a fost de asemenea tradusă în studii clinice, aducând beneficii directe pacienților. Contribuțiile sale se extind până la înființarea a trei centre de cercetare pancreatică de înaltă calitate în Ungaria și a Societății Maghiare de Studiu a Pancreasului (HPSG), care include 110 spitale din 28 de țări. Devotamentul său pentru promovarea noilor talente în domeniu este evident în cele 28 de diplome de studii universitare de doctorat acordate studenților săi, mulți dintre aceștia conducând acum propriile proiecte semnificative.

Pe lângă realizările sale științifice, Hegyi a avut un impact profund asupra educației medicale. A fondat Academia Națională de Educație Științifică din Ungaria, un sistem pionier care integrează educația continuă în științe pentru elevi și studenți, implicând oameni de știință de top din întreaga lume, inclusiv laureați Nobel. Academia oferă educație continuă în științe pentru aproximativ 2700 de elevi de liceu și 100 de studenți.

A înființat primul Centru de Medicină Translațională din Europa de Est și Centrală în 2016 la Universitatea din Pécs, care s-a mutat la Universitatea Semmelweis și a fost dezvoltat ulterior într-un program național hibrid pentru medici și cercetători. Obiectivul principal al programului, aflat la doi ani de la lansare, este de a aduce rezultate științifice în beneficiul societății. A lansat un nou tip de pregătire doctorală hibridă pentru profesioniștii din domeniul sănătății. Centrul a fost înființat în urmă cu doar 2 ani, dar deja pregătește 264 de doctoranzi. Un articol important a fost publicat în Nature Medicine referitor la eficacitatea programului.

Centrul de Medicină Translațională (CTM) din cadrul Universității Semmelweis și-a început activitatea în iunie 2021, principalele activități ale Centrului incluzând lansarea și operarea programului hibrid de doctorat și rezidențiat în Medicină Translațională și susținerea interdisciplinară a cercetărilor clinice inițiate de investigatori.

În cadrul acestui program, participanții vor dezvolta competențe în cercetarea clinică prin aplicarea metodei „învățării prin practică” în proiecte științifice independente. Ei vor învăța să planifice cercetările clinice, inclusiv revizuirile sistematice, utilizând registre de pacienți și efectuând studii clinice, prin elaborarea și implementarea unui proiect extins în cadrul grupurilor de studiu, conduse de experți din cadrul Centrului de Medicină Translațională. Aceștia vor prezenta progresul și rezultatele proiectelor lor la intervale de trei luni (progress reports). De-a lungul programului, vor fi implicați și în alte proiecte ale colegilor lor, permițându-le să contribuie ca primi autori la 1-2 publicații și să participe ca co-autori la mai multe. Aceste publicații pot constitui fundamentul tezei lor de doctorat.