Festivitatea de deschidere a Zilelor UMF Iași: celebrarea unei vârste briliante

dec. 8, 2022 | @ Academic | 0 comentarii

Festivitatea de deschidere a Zilelor UMF Iași, care a avut loc miercuri, 7 septembrie, de la ora 12.00,  a adunat în eleganta Aulă „George Emil Palade” a Universității membri ai corpului academic și administrativ, studenți și  reprezentanți ai administrației publice locale și ai cultelor religioase. O întâlnire luminoasă și caldă a Universității cu prietenii săi, cu ocazia sărbătoririi a 143 de ani de la înființarea învățământului medical superior la Iași – „un număr briliant, așa cum îl descrie știința matematicii”. Un număr briliant căruia i se suprapune și împlinirea a „30 de ani de când această instituție și-a fixat în eternitate numele unui ilustru savant și om al cetății, Grigore T. Popa”, după cum a punctat, în discursul său, amfitrionul manifestării, prof. univ.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

„Important în viață este să conștientizezi că ai o misiune și să i te dedici. Chiar dacă te naști la Șurănești sau dacă edificiul a cărei fundație o ridici este la Iași. Ce exemplu mai înălțător putem oferi decât cel al patronului nostru spiritual? Să pornești de jos, din cea mai defavorizată regiune a țării, fără mamă și fără vreun sprijin, și să ajungi profesor al primei Universități a țării, decan al Facultăților de Medicină din Iași și București, președinte al Societății de Medici și Naturaliști, Epitrop al Spiridoniei, fondator al uneia dintre celei mai relevante publicații culturale interbelice – Însemnări ieșene, curtat de Casa Regală și de Iuliu Maniu, admirat și ovaționat de zeci de mii de tineri, invitat în Europa și Statele Unite și reper în neuro-endocrinologie!?”, a subliniat rectorul UMF Iași.

Personalitatea marelui savant a fost evocată și de dr. Richard Constantinescu, prezentatorul evenimentului, care a pregătit două surprize: un scurt film despre satul natal al lui Grigore T. Popa și o înregistrare telefonică cu academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, care i-a fost student patronului spiritual al Universității de Medicină și Farmacie din Iași.

În primul rând trebuie să fim o echipă, să fim cu toții de acord asupra misiunii Universității: Locală, regională, națională sau internațională?”

Pe lângă evocarea unor mari personalități, precum profesorii Leon Scully și Grigore T. Popa, personalități care au marcat evoluția Universității, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a oferit o temă importantă de reflecție, legată de necesitatea unei schimbări: „Performanța unei universități trebuie raportată la misiunea pe care și-o asumă. Dacă misiunea este una locală sau regională, atunci rezultatele modeste în competițiile între universitățile de profil românești, absența sau un scor mai slab în rankingurile internaționale pot să nu fie o problemă. Dacă însă angajamentul este unul național sau chiar internațional, atunci rezultatele modeste sau un scor mai slab în rankingurile internaționale sugerează nevoia unor reforme instituționale. O universitate națională trebuie să fie vizibilă și să aibă impact internațional, fiind astfel un actor activ în aria academică internațională. Pentru mine, rankingurile sunt importante nu în primul rând pentru mesajul public, deși și acesta contează într-o anumită măsură, ci mai ales pentru analizele interne pe care le putem face, susținând politici academice bazate pe dovezi, pentru a ne realiza cât mai bine misiunea. Avem multe planuri, pe care vi le-am expus de mai multe ori, sunt multe de făcut, dar, în primul rând trebuie să fim o echipă, să fim cu toții de acord asupra misiunii Universității: Locală, regională, națională sau internațională?”

Despre rolul universității și al dascălilor a vorbit, în alocțiunea sa, și prof. univ. dr. Irina Draga Căruntu, președintele Senatului Universitar al UMF Iași. Pornind de la etimologia cuvintelor „universitate” și „educație”, prof. univ. dr. Irina Draga Căruntu a subliniat că „universitas ”nu înseamnă doar o comunitate de profesori și studenți, ci și uniune, totalitate, iar „spiritul intern al universității noastre trebuie să reflecte totalitatea rezultată din acțiunile individuale ale fiecăruia dintre noi, cei care am avut motivația și totodată oportunitatea de a avea o profesie dublă: de medic și de dascăl”.

Mesajul rectorilor universităților de stat din Iași a fost rostit în acest an de prof. univ. dr. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), care vorbit despre privilegiul capitalei Moldovei de a deține „cel mai vechi învățământ universitar din țară în toată domeniile”:  „Într-o ordine cronologică, avem prima școală de inginerie, primul curs de agronomie, prima universitate modernă, prima instituție de educație artistică și prima universitate de medicină. Avem istorie, pentru că acest fapt, că avem o istorie care nu e la îndemâna nimănui din țara, face ca nu o dată Iașul să fie uitat mai deoparte de centrul deciziilor. De aceea trebuie ca noi, universitățile ieșene, să avem știința, îngăduința și curajul să ne folosim tradiția, experiența și expertiza întru binele universităților noastre, întru binele Iașului”.

«Gândul la Dumnezeu și medic bun!»”

Primăria Iași a fost reprezentată de viceprimarul Daniel Juravle, care a apreciat, în discursul său,  valoarea învățământului superior medical ieșean, recunoscută atât în țară cât și străinătate, valoare certificată de numărul mare de studenți străini care au ales să studieze la UMF Iași.

Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Teodor Pantelimonescu, consilier al președintelui  Consiliului Județean Iași, Costel  Alexe, a transmis de asemenea un mesaj emoționant adresat întregii comunități academice a UMF Iași.

La manifestare a participat și Înaltpreasfințitul PărinteTeofan, mitropolit al Moldovei și Bucovinei, care a transmis Universității un triplu gând: de mulțumire, de binecuvântare și de urare. „Adresez un gând de binecuvântare legat de ceea ce mi se întâmplă și mie și multora preoți când ne întâlnim cu dumneavoastră la Sfânta Parascheva sau în alte situații și vedem un venerabil profesor, cu realizări în multe domenii, care, cu duh smerit, spune : «Roagă-te și pentru mine părinte, roagă-te și pentru mine că am un caz special». Adică oameni care se încred în știința lor medicală, dar au capacitatea să privească și dincolo. Și lucrul acesta arată și o altă dimensiune a lucrării dumneavoastră, decât cea pur medicală. Și eu răspund adesea, când apar pacienți la Mitropolie sau în alte locuri, și se plâng și îmi cer sfatul: «Gândul la Dumnezeu și medic bun!»”.

Nu putea să lipsească de la eveniment și un reprezentant al Episcopiei Romano-Catolice din Iași. Părintele Egidiu Condac, consilier episcopal al Episcopiei Romano-Catolice din Iași, a transmis mesajul de felicitare al Preasfințitului Iosif Păuleț. 

La finalul festivității de deschidere au fost premiate cadrele didactice care au promovat în funcția de profesor în anul universitar 2021 – 2022, cât și studenți cu rezultate deosebite de la toate cele patru facultăți ale Universității.

Chirurgie pediatrică pe trei continente. O experiență unică de 50 de ani”

Tot miercuri, de la ora 14.00, în Aula „George Emil Palade”, reputatul chirurg  pediatru Gabriel Ionescu, primul decan al Facultății de Medicină Iași după revoluția din 1989, a susținut conferința: Chirurgie pediatrică pe trei continente. O experiență unică de 50 de ani”.

Înainte de a-și trage fermoarul la valiză și a părăsi România pentru o nouă etapă a vieții în Africa de Sud, chirurgul Gabriel Ionescu ajunsese în vârful carierei. „Eram șeful chirurgiei pediatrice  la UMF,  vicepreședintele Societății Române de Chirurgie Pediatrică și, colac peste pupăză, fusesem ales decan la  primele alegerile libere ale Facultății de Medicină”, declara prof. univ. dr. Ionescu într-un interviu acordat News UMF Iași. În plus, numele său era asociat și cu fabuloasa poveste a siamezelor de la Botoșani, pe care le-a operat la Lausanne, Elveția, în anii ’80, împreună cu profesorul Noël Genton. Cazul Linei și Gherghinei l-a urmărit o lungă perioadă de timp, pentru că, în ciuda reușitei extraordinare –  în 1983 era a treia operație de separare a siamezelor la nivelul anului 1983, chirurgul a realizat mult mai multe lucruri în chirurgia pediatrică. Lucruri despre care  prof. univ. dr. Gabriel Ionescu a povestit în cadrul conferinței sale.