O nouă generaţie de tineri medicinişti a finalizat drumul lung şi dificil de la statutul de student la cel de absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iași. În cadrul unui eveniment devenit deja tradiție, Universitatea de Medicină ieșeană a dat importanţa şi fastul cuvenit acestui moment, prin organizarea unei ceremonii unice pentru toţi cei 1610 absolvenţi, în Piața Națiunii (Esplanada UMF). Pe parcursul întregii zile de 21 iunie 2016 a avut loc un veritabil maraton organizatoric, care a început dimineață, la ora 9.00 şi s-a încheiat la ora 22.00, odată cu înmânarea ultimei Diplome de absolvent și depunerea Jurământului lui Hipocrat.

Educația are doar început, nu și sfârșit – este o axiomă pe care o acceptăm, o înțelegem și o îmbrățișăm la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Am fost călăuze acestor absolvenți, ne dorim să le fim parteneri în continuare. Ca Rector, îi asigur că Universitatea de Medicină din Iași le pune la dispoziție instrumentele acestui parteneriat. Fie că vorbim de rezidențiat, de examenul de specialitate, de studii doctorale și post-doctorale, vom parcurge împreună, în continuare, drumul comun al educației.” a declarat Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

Promotia UMF 2016, în cifre

FACULTATEA DE MEDICINĂ
SPECIALIZARE Nr. absolvenţi
Medicină 502
Medicină (linia de predare în limba engleză) 94
Medicină (linia de predare în limba franceză) 92
Asistență Medicală Generală 147
Nutriție și Dietetică 36

 

FACULTATEA DE FARMACIE
SPECIALIZARE Nr. absolvenţi
Farmacie 208
Farmacie (linia de predare în limba engleză) 20

 

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ
SPECIALIZARE Nr. absolvenţi
Medicină Dentară 227
Medicină Dentară (linia de predare în limba engleză) 36
Medicină (linia de predare în limba franceză) 52
Tehnică Dentară 67

 

FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALĂ
SPECIALIZARE Nr. absolvenţi
Bioinginerie Medicală 40
Balneofiziokinetoterapie și Recuperare Medicală 89

Promoţia UMF Iaşi 2016 însumează 1316 studenţi români şi 294 studenţi străini, distribuiţi pe facultăţi astfel:Cei 294 studenți absolvenţi străini provin din 43 de state ale lumii, cei mai mulți fiind din Tunisia, Israel, Grecia, Franța și Maroc.