Conf. univ. dr.Gynetta Vanvu, cadru didactic la disciplina Educație fizică din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a fost premiată la Gala Excelenței Sportului Ieșean, la secțiunea Sportul pentru Toți, pentru întreaga activitate desfășurată pe parcursul anului 2018.

Gala Excelenței Sportului Ieșean 2019, organizată de Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu TVR Iași, a avut loc în data de 16 ianuarie 2019, ora 17, în sala de spectacole „Gaudeamus” de la Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi.

Conf. univ. dr. Gynetta Vanvu desfășoară activitate de voluntariat de peste 20 de ani, atât în cadrul Academiei Olimpice Române, cât și ca vicepreședinte al Federației Române Sportul pentru Toți.