A fost înființat Centrul Național de Competenţă în Domeniul Cancerului

feb. 1, 2023 | @ Presa | 0 comentarii

Marți, 31 ianuarie, la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din București a avut loc deschiderea oficială a proiectului privind crearea, operaționalizarea și dezvoltarea Centrului Național de Competență în domeniul Cancerului (CNCC) – ,,Cercetarea poate elimina cancerul”. Conform proiectului, Centrul de competenţă în domeniul cancerului se va axa pe îmbunătăţirea managementului pacienților cu neoplasm, prin dezvoltarea unor programe bazate pe progresele din medicina personalizată, telemedicină, caracterizarea moleculară a tumorilor, sisteme imagistice şi inteligenţă artificială prin cercetare integrativă și dezvoltarea unei reţele de cercetare colaborativă.

Activitățile din cadrul proiectului vor fi derulate de un consorțiu din care face parte și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, alături de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) – instituția care a obținut finanțarea prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Universitatea Politehnică din București și Institutul National de Cercetare-Dezvoltare „Victor Babeș”, precum și șase companii private specializate pe servicii medicale și IT: Centrul de Oncologie St. Nectarie, Kol Medical Media, Oncohelp TM, Oncomed, Netvibes și Medlife.

„Este un proiect complex, în care cei mai buni specialiști oncologi din România își vor uni forțele pentru a identifica cele mai inovatoare și eficiente abordări în ceea ce privește managementul pacientului oncologic, de la măsurile de prevenire și depistare a cancerului, strategii personalizate centrate pe pacient, până la intervenții pentru îmbunătățirea experienței de asistență medicală și a calității vieții pacienților care accesează servicii de oncologie și îngrijire paliativă. De fapt proiectul cuprinde cinci proiecte de cercetare-dezvoltare si inovare specifice realizate de membri ai consorțiului. UMF Iași va derula proiectul de cercetare 4 – Intervenții pentru îmbunătățirea experienței de asistență medicală și a calității vieții pacienților care accesează servicii de oncologie și îngrijire paliativă. În cadrul acestuia, vom înființa și un Centru de excelență în cercetare și dezvoltare în îngrijirea paliativă pentru pacientii cu cancer”, a explicat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și coordonator al proiectului CDI 4.

Proiectul CDI 4, în cifre

Valoarea totală a proiectului de cercetare coordonat de UMF Iași: 499.950 euro

Partenerii UMF Iași: Institutul Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacia UMF Iași “Carol Davila” București, Universitatea Politehnica din București, Centrul de Oncologie Sf Nectarie SRL, SC ONCOHELP TM SRL și SC MED LIFE SA.

Investigator principal: conf. univ. dr. Vladimir Poroch