În data de 7 martie 2020, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a găzduit prima simulare din acest an a concursului de admitere, realizată prin colaborarea societăților studențești care activează în cadrul acesteia : Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI), Societatea Studenților Stomatologi Iași (SSSI), Societatea Studenților Farmaciști Iași (SSFI), Societatea Studențească de Chirurgie din România – filiala Iași (SSCR) și Asociația Studenților Bioingineri (ASB). Porțile Universității au fost deschise pentru a primi un număr de peste 1600 de candidați dornici de a se familiariza cu procesul de desfășurare a examenului oficial de admitere din vară. Timp de trei ore, aceștia au rezolvat subiectele cu complement simplu și au marcat primele lor răspunsuri pe foaia de concurs.
„Simularea concursului de admitere – proiect ajuns la cea de a X-a ediție, corespunde cu desfășurarea propriu-zisă a concursului de admitere organizat de UMF Iași din toate punctele de vedere: organizare, subiecte, corectarea și afișarea rezultatelor. Este o oportunitate pentru viitorii candidați să se obișnuiască cu atmosfera de concurs și să-și testeze cunoștințele acumulate până în prezent. Felicit organizatorii pentru efortul deosebit și pentru seriozitatea care au garantat succesul tuturor edițiilor și urez succes de pe acum viitorilor candidați la concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
În acest an, ca element de noutate, s-au oferit calculatoare tuturor candidaților care au susținut proba la disciplinele chimie, matematică sau fizică. În plus, includerea disciplinei Asistență și Profilaxie Stomatologică a lărgit aria de desfășurare a concursului.
La finalul celor trei ore de concurs, comisia centrală, alcătuită din reprezentanți ai fiecărei societăți studențești, a efectuat corectarea tezelor de concurs sub îndrumarea și cu sprijinul echipei de IT a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Rezultatele obținute, subiectele și baremele de corectare se găsesc pe site-ul http://www.simulare-admitere.ssmi.ro.
„Studentă la Medicină în anul V, mă implic în desfășurarea și organizarea Simulării Concursului de Admitere încă din 2015. Anul acesta, prima ediție a simulării a deschis porțile Universității unui număr record de participanți pentru această perioadă a anului. Colaborarea între cele cinci societăți studențești care activează în domeniul medical al UMF s-a materializat prin implicarea a peste 150 de voluntari motivați, care au contribuit la realizarea acestui proiect cu impact național important. Însă, sprijinul, atenția și dedicarea conducerii Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași au reprezentat baza solidă a acestuia și astfel dorim să mulțumim cadrelor didactice implicate, precum și echipei de IT, fără ajutorul cărora această ediție a simulării nu ar fi obținut succesul de care se bucură în prezent. În numele echipei organizatorice a Simulării Concursului de Admitere, le urez mult succes, putere de muncă și ambiție viitorilor studenți și sperăm să ne revedem în sălile Universității la cea de-a doua simulare, care va avea loc duminică, 10 mai 2020”, a declarat Miruna Ungureanu, Vicepreședinte Relații Interne în cadrul Societății Studenților Mediciniști Iași.