Pe 10 și 11 aprilie, în Aula „George Emil Palade”, vor avea loc dezbateri publice pentru informarea comunității academice a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași privind referendumul din data de 8 mai 2019, care vizează stabilirea modalității de alegere a rectorului pentru mandatul 2020-2024 (prin vot universal sau prin concurs).
Calendarul dezbaterilor este următorul:
Miercuri, 10 aprilie
14.30 – Facultatea de Medicină Dentară
15.30 – Facultatea de Medicină
Joi, 11 aprilie
14.30 – Facultatea de Farmacie și Facultatea de Bioinginerie Medicală
15.30 – Facultatea de Medicină
Metodologia pentru desfășurarea referendumului și alegerilor în structurile academice a fost aprobată de Senatul UMF Iași, în ședința din 26 martie 2019.
Conform Legii Educației Naționale, Rectorul se poate desemna prin următoarele modalități:
- Prin vot universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice și de cercetare titulare din cadrul universității, al reprezentanților studenților din Senatul universitar și din consiliile facultăților. Votul studenților va presupune utilizarea unei urne separate și se va pondera la 25% din punctajul obținut de fiecare candidat
sau
- Pe baza unui concurs public, în baza unei metodologii aprobate de Senatul universitar nou-ales
Referendumul va avea loc în Sala Rockfeller – pentru cadrele didactice de la Facultatea de Medicină și în holul Aulei „George Emil Palade” pentru cadrele didactice de la Facultățile de Medicină Dentară, Farmacie și Bioinginerie Medicală.