Continuȃnd tradiţia de a fi alături de cei ale căror aripi ȋncă nu au crescut, studenţi şi cadre didactice ai Facultăţii de Bioinginerie Medicală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi au decis ca luna lui Moş Crăciun să fie dedicată elevilor care au ȋnţeles că şansa lor cea mai de preţ o reprezintă străduinţa la ȋnvăţătură. Aparţinȃnd Centrului de Excelenţă Bucium, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, cei 22 de elevi cu vȃrste cuprinse ȋntre 10 şi 18 ani vor primi miercuri, 6 decembrie 2017, ȋncepȃnd cu ora 15.30, vizita grupului de studenţi din cadrul Asociaţiei Studenţilor Bioingineri din Iaşi, ȋmpreună cu profesorii lor. Dedicaţi faptelor care ȋnseamnă să acorzi un ajutor concret celor care au nevoie de el, fără multe cuvinte, dar cu multă sensibilitate, empatizȃnd cu cei care au de partea lor doar drame greu de acceptat, grupul de entuziaşti aflat ȋn plină Campanie de donaţii va oferi ghiozdane, rechizite, produse de igienă personală, haine.
”Avem speranţa că această nouă iniţiativă se va situa la intersecţia dintre lumina unor zȃmbete de adolescenţi a căror lume nu este ȋntotdeauna dreaptă, energia pe care o dăruim dar şi ȋmpăcarea văzută ca o provocare pentru a ne continua acţiunile”, a mărturisit prof.univ.dr. Anca Galaction , decanul Facultății de Bioinginerie Medicală.