Cea de-a XI-a ediție a Conferinţei Naţionale de Scleroză Multiplă va avea loc la Iaşi, la Hotel Astoria, în perioada 17-18 noiembrie 2016. Organzatorii evenimentului sunt Clinica de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași și Primăria Iași.
„Manifestarea, care va beneficia de participare internaţională şi de prezenţa unor speakeri de cea mai inaltă ţinută ştiinţifică, va fi o ocazie ideală pentru networking, pentru crearea şi beneficierea de oportunităţi multiple de relaţionare cu specialiştii din domeniu, precum şi pentru consolidarea relaţiilor existente”, a punctat, în invitația adresată specialiștilor în psihiatrie, prof. univ. dr. Cristian Dinu Popescu, președintele comitetului organizatoric al conferinței.
Taxa de participare este de 50 lei pentru medicii primari și specialiști și de 25 lei pentru medicii rezidenți.
Website: http://neurologie-iasi.ro/