Convenția Română a Spitalelor se desfășoară  între 19 și 20 octombrie 2016 la Athénée Palace Hilton, București, împreună cu cea de-a doua ediție Building Health Bucharest International Forum, care abordează calitatea spațiului medical.

Potrivit organizatorilor, ROHO este ”un proiect de comunicare dedicat calității actului medical, exemplelor de bună practică medicală, din activitatea clinică, de asistență și de îngrijiri, de furnizare a serviciilor medicale și de management medical”.

În acest an, invitat special și și keynote speaker este prof. dr. Guido Adler, directorul medical și CEO al Spitalului Universitar Heidelberg. „Spitalul Universitar Heidelberg, cu cele 44 de clinici specializate, împreună cu Facultatea sa de Medicină, este unul dintre cele mai importante centre medicale din Europa. În 2015 am avut 66000 de pacienți spitalizați și 1,3 milioane în ambulatoriu. Voi oferi o imagine de ansamblu asupra celor trei obiective principale ale noastre: îngrijire medicală optimă pentru pacienți, știință pentru pacienți și împărtășirea de cunoștințe medicale”, anunță  prof. dr. Guido Adler.

Prinre invitații de marcă care au confirmat prezența la eveniment se numără dr. Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), dr. Vasile Cepoi, preşedinte – secretar de stat, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS),  prof. dr. Juliusz Jakubaszko, director pentru Europa al Federației Internaționale pentru Medicină de Urgență și alții.

Iașul este reprezentat de  prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU al Spitalului Judeţean „Sf. Spiridon” și coordonator SMURD Iaşi, care va susține o prezentare despre ”Medicina de Urgență” .

Programul ROHO 2016 este împărțit în patru sesiuni : “Calitatea actului medical”,” Medicina de Urgență”, ”Cardiologie” și ”Prevenție și Control”.

ROHO va reuni peste 300 de invitați, medici români recunoscuți pentru activitatea lor recentă, lideri și manageri din sănătate cu proiecte reprezentative, invitați și speakeri internaționali din Europa, America și Asia, furnizori de soluții și de tehnologii pentru domeniul medical.

Website: http://roho.com.ro/