Buletin informativ Ședință Senat 27 iulie 2022
Vă informăm că miercuri, 27 iulie 2022, Senatul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași s-a întrunit în ședință ordinară.
În cadrul ședinței, au fost prezentate și validate:
- rezultatele examenului de admitere la programe de studii universitare de licență, sesiunea iulie 2022;
- rezultatele examenului de admitere la programe de studii universitare de masterat, sesiunea iulie 2022.
Membrii Senatului au aprobat:
- completarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la Doctorat în anul universitar 2022-2023, prin introducerea Art. 161, conform căruia înscrierea la concurs se poate face și on-line, utilizând platforma accesibilă pe site-ul Universității (umfiasi.ro/Școala Doctorală/Admitere);
- completarea Regulamentului de cazare în anul universitar 2022-2023 prin actualizarea Art. 13, conform căruia se introducere un punctaj de voluntariat, în valoare cumulată maximă de 10 puncte (câte un punct pentru fiecare activitate de voluntariat efectuată pe durata aceluiași an precedent, pentru activități sau proiecte în care este implicată și U.M.F. „Grigore T. Popa” din Iaşi);
- modificarea denumirii structurii MAVIS din Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic (CITT) MAVIS în Centrul de Transfer Tehnologic (CTT) MAVIS, actualizarea organigramei și a tuturor documentelor cu noua denumire;
- afilierea a 19 cadre didactice abilitate la IOSUD – UMF Iași, pentru domeniile Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, precum și prelungirea unor studii doctorale;
- înființarea Departamentului de Digitalizare ca structură organizatorică – administrativă a Universității.
Conform ordinii de zi, la secțiunea Diverse, membrii Senatului au aprobat :
- numirea unei comisii de cercetare disciplinară, conform propunerii înaintată prin adresa nr. 15215/8.07.2022
- solicitarea dnei Conf. Dr. Georgeta Zanoschi pentru continuarea activității în regim de plata cu ora la Facultatea de Medicină, anul universitar 2022-2023.
Membrii Senatului au fost informați despre:
- solicitarea formulată de managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași pentru recomandarea, de către Universitate, a cadrelor didactice care vor susține concurs de medic șef de secție – Senatul formulând un aviz favorabil;
- prelungirea în activitate, pentru anul universitar 2022-2023, a următoarelor cadre didactice: Prof. Dr. Iulian Dan Cuciureanu, Prof. Dr. Georgeta Zegan, Conf. Dr. Doina Butcovan, Prof. Dr. Lucian Miron.
În încheiere, Dna Prof. Univ. Dr. Irina Draga Căruntu – Președinte al Senatului, alături de Dl. Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu – Rectorul Universității, au adresat întregii comunități, cadre didactice și personal administrativ, mulțumiri pentru implicarea responsabilă în desfășurarea procesului de admitere organizat în iulie 2022, la care au participat peste 2200 de candidați.
Totodată, membrii Senatului au fost invitați să participe la ceremonia de deschidere a anului universitar 2022 – 2023, duminică, 25 septembrie 2022.
Biroul Senat
31 iulie 2022