În cadrul Zilelor UMF, vineri, 7 decembrie, de la ora 17.00, în Aula „George Emil Palade”, sunteți invitați la un „Dialog din «Dragă inimă»” cu doctorul Vasi Rădulescu, oaspete special al Clubului de literatură ”V. Voiculescu”. Intrarea este liberă.

Vasi Rădulescu este medic specialist și fondator al proiectului #leapșadesănătate, o platformă de educație medicală cu articole pe înțelesul tuturor. Este și autorul cărților „Dragă inimă” și „Culorile uitării”.

Vasi Rădulescu a fost inclus în selecția „100 de oameni pentru România de mâine” făcută de prestigioasa publicație „Decât o Revistă”.

A fost ales „Cel mai bun medic comunicator” de către juriul din cadrul premiilor COPAC, ediția 2018.

Este urmărit de peste o sută de mii de oameni pe toate paginile sale și pe profilul personal, acolo unde scrie despre o medicină care ar trebui să pună mereu pacientul în centrul atenție și să nu-l mai considere un aparent simplu cumul de diagnostice. O medicină empatică, a apropierii între oameni, bazată pe dovezi științifice, în care miturile și terapiile inventate peste noapte, venite doar să-i îmbogățească pe unii, nu au ce să caute.