Blog

La sfârșitul săptămânii trecute, între 8-10 iulie 2016, reprezentanții tuturor facultăților de medicină din România – la nivel de decan și prodecan –  au fost prezenți la Gura Humorului la conferința „Responsabilitatea socială a facultăților de Medicină – pentru un

În zilele 1 și 2 iulie 2016, o delegație a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, condusă de prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul universității și formată din președintele Senatului prof.dr. Ioana Grigoraș, prorectori ai UMF Iași și Directorul

La sfârșitul acestei săptămâni, între 8-10 iulie 2016, tema responsabilității sociale a facultăților de medicină va fi dezbătută într-o conferință care va avea loc la Gura Humorului. Organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi și

Astăzi, 30 iunie 2016, la sediul CEMEX din str. Mihail Kogălniceanu nr. 9 – 13, în prezența unei numeroase audiențe, a avut loc Conferința de închidere a proiectului „Centru Avansat de Cercetare – Dezvoltare în Medicina Experimentală – CEMEX“. Primarul

Astăzi, 29 iunie 2016, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” a primit vizita Excelenței Sale Doamna Tamar SAMASH, Ambasador al Israelului în România. Aflată într-o vizită oficială în Iași, Excelența Sa, Doamna Tamar Samash, Ambasador al Israelului în

O nouă generaţie de tineri medicinişti a finalizat drumul lung şi dificil de la statutul de student la cel de absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iași. În cadrul unui eveniment devenit deja tradiție, Universitatea de

Comemorăm cu durere pe membrii comunității noastre academice atunci când nu mai sunt printre noi, iar când viața lor a fost curmată prematur, regretul nostru este profund. Învățăm studenții să se dedice profesiei de medic, dar când ei se pierd

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași face publică repartizarea cifrei de şcolarizare aprobată de MENCS pentru studii universitare de licenţă în anul universitar 2016/2017, aprobată în Consiliul de Administraţie din 31 mai 2016. Astfel, pentru ciclul de