VIDEO | CEMEX UMF Iași – Ce se întâmplă într-un laborator care pune diagnosticul de COVID 19?

apr. 6, 2020 | @ Academic | 1 comentariu

Echipa de cercetători care se va ocupa de testarea COVID 19, din cadrul Centrului Avansat de Cercetare-Dezvoltare în Medicină Experimentală, al UMF Iași, a realizat un material video în care explică, pas cu pas, traseul unei probe și care sunt procedurile de lucru într-unul din cele mai performante laboratoare din Moldova. Fluxurile și funcționarea laboratorului sunt la standard BSL3 (Biosafety Level 3), ceea ce asigură în primul rând protecția optimă a personalului implicat, dar și calitatea diagnosticelor. Sunt circuite sterile, cu trasee semnalizate, cu schimbarea permanentă a echipamentelor și cu zone de dezinfectare, atât a personalului, cât și a cutiilor cu probe. 

Momentan suntem șapte persoane împărțite pe două echipe. Două care lucrează în laborator efectiv și o persoană care se ocupă de gestionarea datelor. De asemenea, avem și un medic care trebuie să asigure verificarea rezultatelor și să trimită rezutatele validate”, explică Mihai Teodor Cosmin, cercetător CEMEX. Pe o singură tură se pot realize aproximativ o sută de teste, dar numărul poate  crește gradual până la 300, în funcție de solicitări.

Reamintim că vineri, 3 aprilie, a fost inaugurat laboratorul de biologie moleculară amenajat în cadrul Centrului de Cercetare și Medicină Experimentală CEMEX al UMF Iași, unde au fost instalate două aparate de tip Real-Time PCR. UMF Iași a achiziţionat și un extractor automat de acizi nucleici virali prin intermediul căruia se va asigura acuratețea detecției dar și eficiența prelucrării probelor și a lansat o procedură de licitaţie pentru achiziţionarea a 20.000 de teste Real-Time PCR și kituri de extracție ADN/ARN. Suma totală estimată pentru aceste achiziții, precum și pentru consumabilele și echipamentele de protecție necesare în laborator este de peste 1.000.000 de lei.