UMF Iași, în clasamentul U-Multirank
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași este prezentă pentru al patrulea an consecutiv în clasamentul U-Multirank, ajuns la cea de a opta ediție. U-Multirank 2021 include aproximativ 2000 de instituţii de învăţământ superior din 97 de ţări. În peisajul complex al sistemelor de clasificare și ierarhizare, U-Multirank reprezintă un instrument aparte, generat la inițiativa Comisiei Europene. Având în vedere abordarea multidimensională, U-Multirank este primul clasament la nivel mondial care oferă o imagine completă a diversității performanței universitare, oferind utilizatorilor informații din mai multe arii de cunoaştere.
Clasamentul analizează instituțiile de învățământ superior în funcție de o serie de indicatori, grupați în cinci categorii principale: predare și învățare, cercetare, transferul de cunoștințe, orientare internațională și implicare regională. Universitățile primesc calificative de la ‘A’ (“foarte bun”) la ‘E’ (“slab”). În clasamentul celor 34 de universități românești analizate, UMF Iași este pe poziția a doua, cu șapte calificative de A, după Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad,care a obținut 11 calificative A.
Comparativ cu celelalte țări, universitățile românești stau cel mai bine la categoriile predare/învățare și implicare regională. UMF Iași a obținut calificative foarte bune la indicatorii „Predare/învățare” și „Cercetare”.
U-Multirank este rezultatul unei inițiative a Uniunii Europene, care a solicitat o nouă clasificare a universităților bazată pe o metodologie care reflectă o varietate de dimensiuni de excelență în context internațional. Ulterior, pentru a asigura imparțialitatea, calitatea și verificarea, a fost selecționat un consorțiu independent care să efectueze clasificarea. Centrul pentru învățământ superior (CHE) din Germania și Centrul pentru studii politice de învățământ superior (CHEPS) din Țările de Jos conduc inițiativă. Acestea colaborează cu parteneri printre care se numără Centrul pentru studii științifice și tehnologice de la Universitatea Leiden (CWTS), editura științifică Elsevier, fundația Bertelsmann și firma de software Folge 3.