UMF Iași deschide porțile Clubului seniorilor

mart. 15, 2022 | @ Administrativ | 0 comentarii

Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași va avea, începând din acest an, un Club al seniorilor, dedicat tuturor cadrelor didactice care au activat în cadrul Universității şi s-au pensionat. „Este un proiect la care țin foarte mult, pentru că ne dorim ca profesorii noștri dragi, cei mai înțelepți membri ai comunității noastre academice, să fie în continuare modele active și dinamice pentru tinerele generații de studenți și absolvenți ai UMF Iași. În cadrul acestei structuri, seniorii vor organiza diverse activități științifice și culturale, se vor întâlni cu studenții și rezidenții, dar vor avea și ocazia de a desfășura activități recreative specifice unui club, precum șah sau bridge”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Clubul seniorilor de la UMF Iași va avea sediul la Casa Buțureanu – imobil care a aparținut marelui chirurg Vladimir Buțureanu. „Este o inițiativă remarcabilă a conducerii UMF Iași. Cred că mulți dintre noi, profesorii seniori, avem încă multă energie, dragoste pentru studenți, pentru știință și dorință de a ne implica în comunitate. Aș vrea ca la prima întâlnire a Clubului să susțin o prelegere despre prof. Vladimir Buțureanu, personalitate marcantă a chirurgiei ieșene. A fost un mentor, profesor și chirurg de excepție și mă consider norocos că am fost ultimul doctorand al domniei sale”, a declarat prof. univ. dr. Eugen Târcoveanu.  

Cadrele didactice pensionate ale Universității, care vor să se înscrie în acest club, pot trimite un e-mail la adresa clubulseniorilor@umfiasi.ro.