Studenții UMF-iști, invitați în noua sală IT dotată cu 45 de calculatoare de ultimă generație

dec. 13, 2023 | @ Studenti | 0 comentarii

Mult așteptata sală de documentare pentru studenți, aflată în clădirea „Nicolae Leon”, la parter, și-a deschis porțile. Cu un design atractiv, dotată cu mobilier modern și 45 de calculatoare de ultimă generație, sala IT gestionată de biblioteca UMF Iași este un spațiu ideal de informare și documentare pentru toți studenții Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Achiziționarea stațiilor de lucru pentru sala de lectură a fost făcută cu ajutorul BRD Groupe Societe Generale.

„Este prima sală de documentare IT gestionată de bibliotecă pe care studenții o au la dispoziție și sperăm ca noua dotare și asistența oferită de bibliotecari în utilizarea bazelor de date să se reflecte și în statisticile de utilizare a bazelor de date abonate”, a declarat ing. Carmen Bonciu, directorul Bibliotecii Universitare.