Simpozion: „Facultatea de Bioinginerie Medicală – 30 de ani de la înființare”
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași celebrează, pe lângă 145 de ani de excelență în învățământul medical superior, și 30 de ani de la înființarea Facultății de Bioinginerie Medicală. Aniversarea a trei decenii de activitate va fi marcată printr-un simpozion organizat pe 11 și 12 decembrie, între orele 14:00 – 17:00, în Aula „Alexandru Țaicu” a Centrului de Simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir”.
Facultatea de Bioinginerie Medicală este cea mai tânără facultate a UMF Iași, dar a reușit să își construiască un rol important în pregătirea specialiștilor într-un domeniu de frontieră, ce îmbină ingineria cu medicina. Acest domeniu a luat avânt pe plan internațional încă din 1948, în Statele Unite ale Americii, odată cu organizarea primei „Conferințe de Inginerie în Medicină și Biologie”, continuând cu înființarea „Biomedical Engineering Society” în 1968 și, ulterior, cu crearea „Societății Române de Bioinginerie Medicală” la Iași, în 1990. În 1994, a fost lansat primul program de studiu de Bioinginerie din sud-estul Europei, inițiativă coordonată de prof. univ. dr. Florin Topoliceanu. La nivel internațional, Facultatea de Bioinginerie Medicală din Iași este recunoscută de Organizația Mondială a Sănătății drept instituția din România care pregătește specialiști în acest domeniu.
„Tehnologia inteligentă creată de bioingineri capătă din ce în ce mai multă importanță în diagnosticul și tratamentul a numeroase afecțiuni. Canale de ştiri aduc în atenţie invenții care salvează vieți sau care fac viața pacienților mult mai ușoară. Într-un mileniu dominat de biotehnologie, instrumentaţie biomedicală, inginerie tisulară, telemedicină, realitatea confirmă că perspectivele bioingineriei au un impact imens pentru cunoaştere, practica medicală şi nu numai”, a subliniat prof. univ. dr. Anca Galaction, decanul Facultății de Bioinginerie Medicală.
Simpozionul aniversar va reuni cadre universitare, cercetători și studenți pentru a discuta realizările și perspectivele bioingineriei medicale. Evenimentul este un prilej de a analiza contribuția acestui domeniu la progresul tehnologic și la îmbunătățirea serviciilor medicale, atât la nivel național, cât și internațional.