Raport asupra Admiterii din 24 iulie 2022 la UMF Iași
Numărul de locuri și organizarea examenului de admitere pe locuri bugetate și pe locuri cu taxă în lei
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a organizat, în data de 24 iulie 2022, concurs de admitere la specializările: Medicină (durata studiilor 6 ani), Medicină Dentară (durata studiilor 6 ani), Farmacie (durata studiilor 5 ani), Asistență Medicală Generală (durata studiilor 4 ani), Nutriție și Dietetică (durata studiilor 3 ani), Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare (durata studiilor 3 ani), Tehnică Dentară (durata studiilor 3 ani), Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic (durata studiilor 3 ani), Asistență de Profilaxie Stomatologică (durata studiilor 3 ani) și Bioinginerie (durata studiilor 4 ani).
Începând din acest an, s-a scos din calculul notei de admitere media de la bacalaureat, care reprezenta 10%, astfel că clasificarea candidaților s-a realizat doar pe baza notelor obținute la testul grilă.
„Am eliminat media de la bacalaureat din calculul mediei finale la concursul de admitere pentru că ponderea era oricum nesemnificativă, de doar 10%. Considerăm că testul grilă rămâne cea mai obiectivă și relevantă cale de verificare a cunoștințelor candidaților.”, a motivat această decizie prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Cei 2207 de candidați au concurat pe 820 locuri fără taxă și 568 locuri cu taxă în lei, distribuite astfel: la Medicină (325 de locuri fără taxă, 192 – cu taxă), Asistență Medicală Generală (70 de locuri fără taxă, 123 – cu taxă), la Nutriție și Dietetică (14 locuri fără taxă, 34 – cu taxă), la Medicină Dentară (103 locuri fără taxă, 55 – cu taxă), la Tehnică Dentară (37 de locuri fără taxă, 41 – cu taxă), la Asistență de Profilaxie Stomatologică (12 locuri cu taxă, 16 – fără taxă), la Farmacie (77 – fără taxă, 50 – cu taxă), la Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic (25 de locuri cu taxă, 25 – fără taxă), Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare (79 de locuri fără taxă, 29 – cu taxă) și la Bioinginerie (78 de locuri fără taxă, 3 – cu taxă).
Din locurile fără taxă, au fost puse la dispoziția candidaților care au absolvit licee din mediul rural 53 locuri (11 – Medicină, 6 – Asistență Medicală Generală, 3 – Nutriție și Dietetică, 7 – Medicină Dentară, 8 – Tehnică Dentară, 3 – Asistență de Profilaxie Stomatologică, 6 – Farmacie, 3 – Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic, 6 – Balneofiziokinetoterapie și recuperare), 10 locuri absolvenților de liceu care provin din sistemul de protecție socială (1 – Medicină, 1 – Asistență Medicală Generală, 1 – Nutriție și Dietetică, 1 – Medicină Dentară, 1 – Tehnică Dentară, 1 – Asistență de Profilaxie Stomatologică, 1 – Farmacie, 1 – Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic, 1 – Balneofiziokinetoterapie și recuperare, 1 – Bioinginerie), 8 locuri pentru rromi (1 – Medicină, 1 – Asistență Medicală Generală, 1 – Nutriție și Dietetică, 2 – Medicină Dentară, 1 – Tehnică Dentară, 1 – Farmacie, 1 – Balneofiziokinetoterapie și recuperare).
De asemenea, pentru românii de pretutindeni, au fost puse la dispoziție 58 de locuri, distribuite astfel: Medicină – 3 (cu bursă), Medicină Dentară – 2 (cu bursă), Farmacie – 28 (25 de locuri cu bursă, 3 locuri fără bursă), Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic – 7 (6 locuri cu bursă, 1 loc fără bursă), Balneofiziokinetoterapie și recuperare – 10 (8 cu bursă, 2 fără bursă), Bioinginerie 8 (7 cu bursă, 1 fără bursă).
Cei 2207 de tineri au susținut testul grilă atât în corpurile de clădire ale UMF Iași, cât și în ale altor universități ieșene. „Ne-am pregătit cu 46 de săli și amfiteatre, 23 ale noastre și 23 de la Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași și de la Universitatea Științele Vieții «Ion Ionescu de la Brad». Mulțumim rectorilor acestor universități pentru că, în fiecare an, ne sprijină pentru desfășurarea în bune condiții a admiterii”.
„Ca în fiecare an, am angrenat în procesul de admitere toate cadrele didactice și tot personalul administrativ al Universității. Este poate cel mai important eveniment anual din viața Universității și îi acordăm întreaga atenție. Le mulțumesc tuturor pentru disponibilitate.”, a mai subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Disciplinele de concurs:
În funcţie de programul de studiu, candidații s-au pregătit din următoarele discipline de concurs:
Pentru programele de studiu Medicină și Medicină Dentară:
- Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului) – obligatoriu și Chimie organică sau Fizică (la alegere)
Pentru programul de studiu Farmacie:
- Chimie organică (obligatoriu) și Biologie vegetală sau Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului) – la alegere.
Pentru programele de studiu: Asistență Medicală Generală, Tehnică dentară, Nutriție și dietetică, Asistență de Profilaxie Stomatologică, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic: la alegere între Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului) sau Chimie organică.
Pentru programul de studiu Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare: Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului).
Pentru programul de studiu Bioinginerie: la alegere între Matematică sau Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului)
Ponderea subiectelor la prima vedere:
- Specializarea Medicină: 50%
- Specializarea Medicină dentară: 50%
- Specializarea Asistență medicală generală: 30%
- Specializarea Nutriție și dietetică: 30%
- Specializarea Asistență de profilaxie stomatologică: 10%
- Specializarea Tehnică dentară: 10%
- Specializarea Farmacie: 10%
- Specializarea Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic: 10%
- Specializarea Bioinginerie: 50%
- Specializarea Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare: 10%
Concurența pe loc: cei mai mulți înscriși, la specializările medicină și medicină dentară
Cea mai mare concurență a fost la specializarea Medicină (concurență de 3.59/loc bugetat), iar cea mai mică la Asistență de Profilaxie Stomatologică.
La Medicină au fost 1166 de dosare finalizate (concurență de 3,59/loc bugetat), la Asistență Medicală Generală – 275 (concurență de 3.93/loc bugetat), la Nutriție și Dietetică – 46 (concurență de 3,29/loc bugetat), la Medicină Dentară – 344 (concurență de 3.34/loc bugetat), la Asistență de Profilaxie Stomatologică – 3 (concurență de 0.25/loc bugetat), Tehnică Dentară – 64 (concurență de 1.73 /loc bugetat), la Farmacie – 31 (concurență de 0.40/loc bugetat), la Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic – 38 (concurență de 1,52), la Bioinginerie – 119 (concurență de 1.53/loc bugetat), iar la Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare – 121 (concurență de 1.53/loc bugetat).
Rezultate: 18 note de 10
Duminică seara au fost afișate rezulatele concursului de admitere. De remarcat că au fost 18 note de 10, repartizate astfel: 10 la specializarea Medicină, 5 la Asistență Medicală Generală, și câte o notă de 10 la Nutriție și Dietetică, Farmacie și Bioinginerie.
Ultima medie la buget, la Medicină Generală, este 9, la Asistență Medicală Generală – 8.02, la Nutriţie şi Dietetică – 7.40, la Medicină Dentară – 7, la Tehnică Dentară – 7.40, la Asistență de profilaxie stomatologică – 5, la Farmacie – 5,20, la Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic – 5, la Bioinginerie – 8,20, iar la Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare – 5.
„Rezultatele candidaților au arătat un grad ridicat de pregătire, mai ales la specializarea Medicină, unde au fost zece note de zece, iar ultima notă de admitere la buget a fost 9,00”, a declarat rectorul UMF Iași.
Vezi aici rezultatele finale.
Ieri, 27 iulie, Senatul UMF Iași a fost informat cu privire la rezultatul admiterii.
Confirmarea locului și înscrierea la facultate
Candidații trebuie să confirme în scris locul, până la data de 05 august 2022. Aceștia se vor programa online, prin intermediul platformei de programare, pentru confirmarea locului și înscriere. În ziua și la ora programată, se vor prezenta la secretariatul facultății cu următoarele documente în original:
Candidații admiși pe locuri fără taxă:
- fișa de înscriere
- dovada achitării taxei de înmatriculare
- contractul de studii completat şi semnat
- diploma de bacalaureat/adeverinţa care atestă finalizarea studiile liceale ȋn original
- copie după certificat de naştere şi căsătorie, dacă este cazul
- adeverinţa medicală depusă la încărcarea pe platformă
Candidații admiși pe locuri cu taxă:
- fișa de înscriere
- dovada achitării taxei de înmatriculare
- contractul de studii completat şi semnat
- diploma de bacalaureat/adeverinţa care atestă finalizarea studiile liceale ȋn original
- copie după certificat de naştere şi căsătorie, dacă este cazul
- adeverinţa medicală depusă la încărcarea pe platformă
- dovada achitării a 1/3 din valoarea taxei de şcolarizare.
Primii 50 de candidați din listă pot opta pentru ocuparea locurilor cu taxă prin completarea unui angajament până la data de 05 august 2022, care va fi transmis on-line (în format scanat sau pdf) la adresa de e-mail a decanatului facultăţii la care a susţinut concurs de admitere. Achitarea a 1/3 din taxa de școlarizare se va face în intervalul 8-12 august 2022, după afișarea numărului de locuri neconfirmate de candidații admiși cu / fără taxă, doar de către candidații care au completat angajamentul și care se încadrează, în ordinea mediilor, în numărul de locuri rămase neconfirmate. Odată cu achitarea a 1/3 din taxa de școlarizare, acești candidați vor completa și fișa de înscriere și vor achita taxa de înmatriculare.
Unde trebuie să se prezinte candidații?
- Facultatea de Medicină – secretariat facultate (Sediu UMF Iasi, Str. Universității nr. 16)
- Facultatea de Medicină Dentară – secretariat facultate (Sediu UMF Iasi, Str. Universității nr. 16)
- Facultatea de Farmacie – secretariat facultate (Sediu UMF Iasi, Str. Universității nr. 16)
- Facultatea de Bioinginerie Medicală – secretariat facultate (Str. M. Kogălniceanu nr. 9-13)
Exprimarea opțiunilor
Începând cu joi, 28 iulie 2022, candidații cu medie finală minim 5 care nu au fost admiși pe locuri fără taxă sau pe locuri cu taxă la specializarea la care au dat examen de admitere, dar care pot opta în funcție de opțiunile exprimate la înscriere, vor completa și transmite cerere de redistribuire prin e-mail până la data de 5 august 2022. Cererile se vor rezolva în limita locurilor rămase disponibile în urma confirmărilor.
Cererea se va transmite prin e-mail, până la data de 05.08.2022, la adresele de mai jos, în funcţie de opţiunea aleasă.
- Facultatea de Medicină – pentru specializările Asistență medicală generală, Nutriție și dietetică (e-mail: dec_med@umfiasi.ro)
- Facultatea de Medicină Dentară – pentru specializările Tehnică dentară, Asistență de profilație stomatologică (e-mail: decanat-md@mail.umfiasi.ro)
- Facultatea de Farmacie – pentru specializările Farmacie, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic (e-mail: decanat-farmacie@umfiasi.ro)
- Facultatea de Bioinginerie Medicală – pentru specializarea Balneofiziokinetoterapie și recuperare (e-mail: bioinginerie@umfiasi.ro)
- Cerere de redistribuire
- Lista candidati care pot opta pentru Asistență medicală generală
- Lista candidati care pot opta pentru Nutriție și dietetică
- Lista candidati care pot opta pentru Tehnica Dentara
- Lista candidati care pot opta pe Asistenta de Profilaxie Stomatologica
- Lista candidati care pot opta pe Farmacie
- Lista candidati care pot opta pe Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic
- Lista candidati care pot opta pe Balneo-fiziokinetoterapie si recuperare
Cuantum taxe de școlarizare / an:
- Medicină, Medicină dentară: 8500 lei
- Farmacie: 7500 lei
- Asistență medicală generală, Bioinginerie: 5500 lei
- Nutriție și dietetică, Tehnică dentară, Asistență de profilaxie stomatologică, Balneofiziokinetoterapie și recuperare, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic: 4000 lei
- Farmacie: 7500 lei
- Asistență medicală generală, Bioinginerie: 5500 lei
- Nutriție și dietetică, Tehnică dentară, Asistență de profilaxie stomatologică, Balneofiziokinetoterapie și recuperare: 4000 lei
Admitere candidați internaționali
Studenții internaționali au avut la dispoziție 665 de locuri pe cont propriu valutar, repartizate astfel:
- Facultatea de Medicina (engleza: 200, franceză: 150, română: 10)
- Facultatea de Medicina Dentară (engleză: 70, franceză: 100, română: 10)
- Facultatea de BioinginerieMedicala/Balneofiziokinetoterapie si recuperare, engleză: 45
- Facultatea de Farmacie (engleză : 70, română: 10)
Concursul de admitere s-a desfăşurat anul acesta în două etape:
– Prima etapă a început în luna februarie și s-a încheiat la data de 31 mai. Întrucât solicitările au fost mari, după această primă etapă s-au ocupat locurile la Facultatea de Medicină, seria de limba franceză, Facultatea de Medicină Dentară, seria de limba franceză, Facultatea de Medicină Dentară, seria de limba engleză.
– Etapa a doua s-a încheiat la data de 15 iulie pentru Facultatea de Medicină (limba engleză), unde s-au ocupat toate locurile. În această a doua etapă, la Facultatea de Medicină au participat aproximativ 260 candidaţi pe doar 62 de locuri rămase neocupate din prima etapă. Rezultatele candidaţiloradmişi după etapa 2 se vor afişa pe data de 20 iulie iar rezultatele finale (etapa I +etapa II) pe data de 30 iulie.
Se mai pot depune noi aplicaţii pentru pentru Facultatea de Farmacie şi Facultatea de Bioinginerie Medicală, specializarea Balneofiziokinetoterapie și recuperare, ambele linii de predare în limba engleză până la data de 31 iulie. Rezultatele se vor afişa pe data de 1 august.
„Întrucât suntem preocupați de o selecție a candidaților în funcție de performanțele școlare ale acestora, o condiție eliminatorie a fost ca media celor doi ani de studii preuniversitare luați în considerare la calculul punctajului să fie cel puțin egală cu 6 în sistem decimal”, a precizat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.