Premieră în România: Program de pregătire în vederea obţinerii competenţei de „vaccinologie”
Ministerul Sănătăţii şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași organizează, în premieră, programul de pregătire tip atestat de studii complementare în vederea obţinerii competenţei de „vaccinologie”.
„Programul, desfășurat pe parcursul a 4 luni, este necesar atât pentru dezvoltarea în România a politicilor de prevenţie prin vaccinare pe tot parcursul vieții, cât și pentru creșterea disponibilității prin recomandarea, de către medicii de diverse specialităţi, a vaccinării şi compensarea costurilor vaccinurilor, cu scopul protecției persoanelor cu risc de a dezvolta infecții invazive, grave (bolnavi cronici, pacienți cu imunosupresie de diverse cauze, anterior inițierii unor tratamente, vârstnici etc.)”, a explicat prof. univ. dr. Doina Azoicăi, coordonatorul programului.
Echipa de lectori este formată din specialişti recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional, precum prof. univ. dr. Cristian Apetrei (Division of Infectious Diseases, Department of Medicine,University of Pittsburgh, USA, DHC UMF Iași) sau prof. univ. dr. Doina Azoicăi (Epidemiologie, UMF Iași), fost președinte al Societății Române de Epidemiologie.
„Programul este important pentru că, în afară de developarea incompetenței agresive și zgomotoase, pandemia a demonstrat fără nici o urma de îndoială cât de nocive pot fi consecințele antivaccinismului. S-a văzut în România valului 4, se va vedea în România viitorilor 20-30 de ani când, mai mult decât probabil, vor fi consecințe ale noii ezitări vaccinale constând din sechele paralitice (polio) sau demielinizari (rujeolă)”, a subliniat și prof. univ. dr. Cristian Apetrei.
Grupul ţintă este alcătuit din medici de diverse specialități medicale (alergologie şi imunologie, pediatrie, neonatologie, genetică, boli infecțioase, medicină internă, cardiologie, pneumologie, gastroenterologie, diabet şi boli de nutriție, geriatrie şi gerontologie, hematologie, nefrologie, neurologie pediatrică, oncologie, oncologie şi hematologie pediatrică, reumatologie), chirurgicale (chirurgie generală, chirurgie pediatrică, obstetrică-ginecologie, ORL), paraclinice (epidemiologie, igienă, microbiologie medicală, sănătate publică şi management), medicină de familie cu drept de liberă practică.
Durata programului: Programul de pregătire tip atestat de studii complementare în vederea obţinerii competenţei de „vaccinologie” se va desfășura în perioada 3 octombrie 2023 – 30 ianuarie 2024, în zilele de marţi, joi şi vineri, în intervalul orar 15.00-19.00, 12 ore/săptămână în format hibrid (cursuri online prin intermediul Platformei e-Learning a UMF Iaşi, desfăşurate în perioada 3.10 – 24.11.2023 şi activităţi practice on-site în perioada 28.11.2023- 30.01.2024.
Perioada de înscrieri: 1 septembrie – 29 septembrie 2023, la secretariatul Prorectoratului Studii Postuniversitare al UMF Iași .
Pregătirea se va desfăşoara în limita de minimum 10 şi maximum 30 cursanţi înscrişi, cu acordul titularului de curs şi al conducerii UMF Iaşi.
Odată finalizat programul, după promovarea examenului de studii complementare organizat de către Ministerul Sănătăţii, cu desfăşurare la nivel local, absolvenţii vor primi Atestatul de studii complementare eliberat de către Ministerul Sănătăţii şi recunoscut de către Colegiul Naţional al Medicilor din România, fiind totodată creditat cu ore EMC corespunzător duratei de pregătire.
Medicii de diverse specialităţi care vor finaliza programul de studii complementare vor avea posibilitatea să recomande (inclusiv vaccinarea în regim de compensare a vaccinurilor conform legislaţiei în curs de implementare) şi să realizeze activitatea de vaccinare ca urmare a competenţei.
Taxa de înscriere: 350 de euro sau echivalentul în lei.