Muzeul de Anatomie al UMF Iași își deschide porțile de „Noaptea Muzeelor”

În cadrul evenimentului european Noaptea Muzeelor, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași invită publicul să descopere unul dintre cele mai spectaculoase spații patrimoniale ale Centrului Cultural „I.I. Mironescu”: Muzeul de Anatomie, aflat în Institutul de Anatomie.
„Muzeul de Anatomie oferă publicului ocazia de a descoperi nu doar istoria învățământului medical ieșean, ci și una dintre cele mai valoroase piese de patrimoniu aflate în universitate – Ecorșeul «Gerota-Brâncuși», realizat în 1902 de Constantin Brâncuși sub îndrumarea profesorului Dimitrie Gerota. Este singura operă a lui Brâncuși existentă la Iași și una dintre cele mai importante piese ale muzeului nostru, aflată la granița dintre artă, știință și studiul corpului uman. Prin deschiderea muzeului în cadrul «Nopții Muzeelor», ne dorim să aducem mai aproape de public acest patrimoniu academic și cultural excepțional”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Cu o vechime de peste un secol, Muzeul de Anatomie păstrează o parte importantă din memoria învățământului medical ieșean. Vitrinele sale adăpostesc preparate anatomice și fragmente umane prezentate în forme variate, cu valoare didactică, istorică și vizuală, capabile să trezească interesul vizitatorilor de toate vârstele.
Printre piesele de referință se află Ecorșeul Gerota-Brâncuși, realizat în anul 1902, o lucrare aflată la intersecția dintre artă, știință și pedagogie medicală. Vizitatorii vor putea vedea și o frescă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, realizată de un pictor francez, care conferă spațiului o atmosferă rară, încărcată de istorie.
Accesul va fi gratuit, iar vizitarea se va face cu ghidaj, pentru ca publicul să poată înțelege mai bine semnificația exponatelor, povestea muzeului și rolul său în formarea generațiilor de medici.
„Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai importante evenimente culturale europene. Inițiativa a debutat în 1997, la Berlin, sub numele de «Noaptea Lungă a Muzeelor», iar din 2005 a devenit un brand european susținut de Ministerul Culturii din Franța, cu sprijinul UNESCO și al Consiliului Europei. România s-a alăturat oficial mișcării în același an, evenimentul fiind coordonat, la nivel național, de Rețeaua Națională a Muzeelor din România.
Publicul larg, studenții, profesorii, familiile și părinții însoțiți de copii sunt invitați să descopere un muzeu aparte, în care trupul omenesc se transformă în lecție, document și patrimoniu.
Muzeul de Anatomie al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași oferă, de Noaptea Muzeelor, o întâlnire directă cu istoria medicinei, cu știința și cu felul în care privirea asupra corpului a modelat, timp de peste un secol, educația medicală ieșeană”, a subliniat și dr. Richard Constantinescu, coordonator al Centrului Cultural „I.I. Mironescu”.