Examenul național de dietetician autorizat
În data de 5 noiembrie 2023 va avea loc o nouă sesiune a examenului național de dietetician autorizat. Această evaluare este obligatorie pentru absolvenții specializărilor de Nutriție și Dietetică în vederea dobândirii calității de membru al Colegiului Dieteticienilor din România (CDR) și pentru obținerea dreptului de liberă practică necesar exercitării profesiei de dietetician.
Examenul va fi organizat de instituțiile de învățământ superior care au un program de licență acreditat în specializarea nutriție și dietetică din Iași, Cluj, Mureș, Suceava și Timiș, în colaborare cu CDR.
„Comparativ cu sesiunile anterioare, examenul din acest an are un grad de dificultate mai ridicat, procentul subiectelor la prima vedere fiind crescut de la 25 la 30, iar numărul de subiecte din caietul de examen de la 60 la 75. Subliniem astfel că, pentru CDR, această evaluare este deosebit de importantă, fiind o etapă obligatorie pentru urmarea carierei de dietetician”, a explicat Adina Rusu, președinte Colegiul Teritorial Iași al CDR și secretar național CDR.
Pot susține acest examen persoanele licențiate în nutriție și dietetică și care fac dovada efectuării unui an de practică sau care au absolvit un program de masterat în acest domeniu.
„Și acum, așa cum s-a întâmplat încă de la primul examen de dietetician autorizat, reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” ne-au acordat tot sprijinul necesar pentru organizarea examenului național de dietetician autorizat, contribuind astfel nu doar la pregătirea acestor specialiști, ci și la reglementarea profesiei”, a conchis Adina Rusu.
Reglementarea legislativă a profesiei de dietetician a înregistrat pași importanți anul acesta prin includerea în rândul profesiilor conexe actului medical, odată cu adoptarea OUG nr. 25 din 20 aprilie 2023.