Creierul muzical / recital de chitară la Centrul Cultural „I.I. Mironescu” / UMF Iași
Centrul Cultural „I.I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași vă invită – în ciclul de întâlniri bilunare JOIA LA MIRONESCU – la evenimentul CREIERUL MUZICAL.
Joi, 27 octombrie 2022, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași sunteți invitați la un recital de chitară și la o întâlnire cu experiența muzicală. Două studente mediciniste, Ana-Maria Filip și Luciana Cojocaru vor evolua pe scena Aulei. Ana-Maria va susține un recital – în două părți, iar Luciana ne va împărtăși cum s-a apropiat de muzica clasică. Dr. Richard Constantinescu, director al Centrului Cultural „I.I. Mironescu” și moderator al manifestării, va citi fragmente din trei volume ce abordează relația omului cu universul sonor și cum răspunde creierul la muzică.
Ana-Maria Filip, studentă a Facultății de medicină din Iași (anul VI):
„Dragostea pentru muzică a fost moștenită de la tatăl meu și a fost pentru mine un mod de evadare din rutină, un univers în care totul devine posibil. Am decis mai apoi să împărtășesc și altor oameni această stare, așadar am început să cânt în concerte și festivaluri, încercând prin piesele interpretate să ating fiecare suflet în parte. Orice prilej de a fi pe scenă este o bucurie și în același timp un câștig pentru mine deoarece am oportunitatea să cunosc oameni noi, diferiți, cu ocupații și emoții diferite, care se întâlnesc preț de câteva ore să trăiască împreună același sentiment.”
Luciana Cojocaru, studentă a Facultății de medicină din Iași (anul IV):
„Muzica, în special pianul, a fost și este elementul care mă ajută să îmi găsesc echilibrul. A fost acolo în pauzele de la învățat, în cadrul pregătirii pentru toate examenele semnificative, a fost acolo în 2020, în lockdown – o gură de aer când avalanșa de informații mă copleșea – iar, dacă mă gândesc mai bine, cred că pianul este cel care mă ajută să transpun stresul și emoțiile unor momente în ceva frumos. Așa încât, de fiecare dată când am ocazia să vorbesc despre pasiunea mea o fac cu mare drag.”