Congresul „Stomatologia contemporană – între cercetare fundamentală și realitate clinică”

mart. 31, 2025 | @ Academic | 0 comentarii

În perioada 3 – 6 aprilie 2025 va avea loc la Iași un eveniment deosebit în domeniul medicinei dentare, Congresul cu tema „Stomatologia contemporană – între cercetare fundamentală și realitate clinică”. Desfășurat la Hotel Internațional, congresul celebrează 80 de ani de la înființarea Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași.

„Ne face o deosebită onoare să invităm toți profesioniștii din domeniu să participe la acest congres, contribuind cu expertiza lor la succesul acestei manifestări științifice de amploare”, a declarat prof. univ. dr. Monica Silvia Tatarciuc, Decan al Facultății de Medicină Dentară.

Această ediție aniversară reprezintă nu doar un moment de sărbătoare, ci și o oportunitate de a reflecta asupra tradiției, evoluției și perspectivei viitoare ale educației și cercetării stomatologice. Evenimentul va reuni specialiști renumiți din țară și din străinătate și va include sesiuni științifice, conferințe, workshopuri și schimburi de idei care vor contribui la dezvoltarea continuă a profesiei stomatologice.

Congresul va aborda subiecte de interes din domeniul stomatologiei, punând accent atât pe cercetarea fundamentală, cât și pe aplicarea acestora în practica clinică de zi cu zi.

Manifestarea este creditată de Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR), oferind participanților 24 de credite EMC.