Buletin informativ Ședință Senat – 13 mai 2021
Stimați colegi, vă informăm că joi, 13 mai 2021 Senatul Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași s-a întrunit în ședință extraordinară.
În cadrul acestei ședințe, în baza prevederilor Cartei Universitare art.59, alin.3, pct. d, a fost supusă spre aprobare modificarea Procedurii Proprii Privind Instituirea de Măsuri Sanitare și de Protecție în Perioada Pandemiei de COVID 19 prin înglobarea textelor a două Decizii aprobate de Consiliul de Administrație a UMF ”Grigore T. Popa” Iași, după cum urmează:
Decizia 516/12.05.2021 – referitoare la condițiile de participare a studenților la sesiunea ordinară nr. 2, în perioada 29.05.2021 – 19.06.2021 (Anexa 1);
Decizia 517/12.05.2021 – referitoare la condițiile de participare a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar la sesiunea ordinară nr. 2, în perioada 29.05.2021 – 19.06.2021 (Anexa 2).
Ambele decizii prevăd la Art. 1. participarea cadrelor didactice si a studentilor la examenele din sesiunea mai-iunie 2021 conditionat de prezentarea unuia din următoarele documente:
- Certificatul de vaccinare anti-COVID, inclusiv cu prima doză;
- Test RT-PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore;
- Rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;
- Adeverință din care să rezulte că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi, ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Prin aprobarea de către Senatul Universității, cele 2 decizii au devenit Anexa 1 si Anexa 2 a Procedurii Proprii Privind Instituirea de Măsuri Sanitare și de Protecție în Perioada Pandemiei de COVID 19, procedura aprobata de Senat in 6.10.2020.
Modul de implementare a acestor decizii va fi transmis studenților și cadrelor didactice prin Departamentul Administrativ si Decanate.
Biroul Senat.
17 mai 2021