O fată de ispravă

Mâine, 17 septembrie, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași se dă startul Ceremoniei de Absolvire – Promoția 2020. Printre absolvenții de anul acesta se află și Roxana Bilibău, una dintre studentele cu rezultate meritorii ale Universității. Aflați povestea ei impresionantă de viață, în rândurile de mai jos. 

În urmă cu șase ani, Roxana Bilibău a văzut prima dată Iașul. Nu venise nici să viziteze vechea capitală a Moldovei, nici să urce dealul Copului să admire teiul lui Eminescu și nici să vadă Palatul Culturii sau grădinile Palasului. A venit singură, înarmată doar cu cărțile de biologie, să dea concurs la Medicină. Avea 18 ani.

Roxana s-a născut într-unul dintre satele sărace ale Moldovei, cu case răsfirate, populate de oameni necăjiți – Hilișeu-Horia, județul Botoșani. Părinții ei erau oameni simpli, iar copilăria și-a petrecut-o într-un soi de atmosferă apăsătoare, grea, pe care o întâlnești în casele cu oameni bolnavi. În 2003, mama s-a operat de cancer mamar, iar după operație s-a mai simțit câțiva ani în putere, astfel  încât să aibă grijă de gospodărie, de tatăl paralizat și de cei doi copii: de Roxana și fratele său mai mare cu patru ani. Tatăl Roxanei, cizmar, se refugia deseori în băutură, iar asta le-a complicat și mai mult echilibrul și așa precar al familiei. Dar Roxana a descoperit de mică armă secretă care a ajutat-o să treacă prin toate greutățile cu demnitate: „Întotdeauna am învățat”. Clasele primare le-a urmat în sat, apoi a intrat la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, profil mate-info, unde s-a remarcat repede, ajungând  printre primii din clasă. Timp de doi ani, a avut media generală 10. Zi de zi, an de an, Roxana nu s-a abătut de la același traseu pe care l-a urmat cu tenacitate: școală, casă, învățat.

În anul când a dat admitere la Medicină, mamei i-au depistat metastaze osoase. A intrat cu notă mare, dar insuficientă pentru a prim loc în cămin. „Am plâns o săptămână pentru că eram singură în Iași și trebuia să-mi caut chirie. Iașul era pentru mine un oraș mare, nu știam încotro s-o apuc. Atunci mi-a fost destul de greu”. A stat în gazdă la o femeie în vârstă, în Mircea cel Bătrân și deși i-a fost puțin teamă în primul an că va face față exigențelor profesorilor, a descoperit ceva care a mirat-o: „La început mi-a fost frică, pentru că aveam impresia că aici trebuie să fie extraordinar de bun, de silitor. Și poate că eu eram, dar nu-mi dădeam seama. Mi s-a părut chiar ușor, pentru că tot ce trebuia să fac ca să iau examenele e să învăț. Or eu asta știam să fac”. Integralistă a fost tot timpul anilor de studiu și, mai mult decât atât, a avut bursă de merit, iar din anul II a reușit să prindă loc în cămin. I-a plăcut să împartă camera cu alte colege și a început să se simtă din ce în ce mai confortabil în orașul ăsta mare, care la început o copleșea. Dar în anul III, pe 30 decembrie, i-a murit mama. „După ce am îngropat-o, a doua zi am venit la Iași, trebuia să mă pregătesc pentru sesiune. Mi-au prins bine examenele, pentru că m-am afundat în învățat, pentru mine  a fost un refugiu”.

După doi ani, s-a prăpădit și celălalt părinte. „După ce a murit mama, nu mai puteam să-l ținem pe tata în frâu”. Se întâmpla în anul V de studiu. În acel an, Roxana și-a cunoscut logodnicul. Pentru prima dată în viață, și-a permis să iasă puțin din bula ei de copil excesiv de sârguincios. „Până să-l cunosc, toată viața mea era UMF –ul și am crezut că o să mă distragă de la învățat, că o să pic examenele. Dar nu a fost așa, din contra, m-a susținut de fiecare dată”.

În timpul pandemiei, Roxana a stat acasă, la Hilișeu, unde locuiește temporar și fratele său. După moartea părinților, au vândut animalele și au rămas doar cu grădina. Și-ar fi dorit ca ultimul an de facultate să-l facă alături de colegi: „Parcă am simțit că a pierdut ceva important. Trebuia să fie cel mai frumos an, dar ne-am despărțit brusc, nu am avut parte nici de ceremonia obișnuită, nici de bal”.

De-a lungul anilor de studiu, i-au plăcut în mod special mai multe discipline, ca imunologia sau chirurgia, dar nu s-a decis ce va urma mai departe.  Deocamdată, zilele trecute, a dat licența. Nota 10, la oral și 9.93, la scris. Până când va da rezidențiatul și va intra în pâine,  se va descurca cu economiile făcute din bursa de merit și pensia de urmaș. Aceasta este povestea ei. Povestea unei fete de ispravă.