Cum se va desfășura concursul de admitere. Ghidul candidatului
Repartizarea candidaților
Joi, 23 iulie, se va afișa pe site-ul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași lista cu repartizarea candidaților pe săli. Pe site-ul universității va fi disponibilă și o hartă cu amplasamentul tuturor sălilor, amfiteatrelor și clădirilor unde se află acestea.
Acte necesare în ziua concursului
Pe 26 iulie, în ziua testului, candidații se pot prezenta începând cu ora 8.00 la sala de concurs unde au fost repartizați. Ocuparea locurilor în săli se desfășoară în intervalul orar 8.00 – 9.30. La ora 10.00 începe testul grilă.
La intrarea, respectiv la ieșirea din sălile de examen, aceștia nu au voie să fie însoțiți, cu excepția persoanelor cu nevoi speciale (care vor urma instrucțiunile primite de la organizatori); candidații cu nevoi speciale vor anunța comisia de admitere, despre necesitatea de a fi sprijiniți, pentru a se găsi cea mai bună soluție pentru ei (condiții speciale în sală, acces la săli de la parter etc.).
La intrarea în clădirea unde se află sala în care au fost repartizați, vor arăta legitimația de concurs șefului de clădire. Acesta le va lua temperatura, le va da mască și îi va direcționa spre sala de concurs.
La intrarea în sala de concurs vor prezenta documentele (carte identitate, legitimația de concurs, declarație pe proprie răspundere), vor utiliza antisepticul de mâini pus la dispoziție de Universtate și vor primi marchere, pixuri și calculatoare. Candidații au voie să aibă în sala de examen doar o sticlă cu apă, fără etichetă. Telefoanele mobile, gențile si tot ce au asupra lor, în afara sticlei cu apă, vor fi lăsate într-un loc indicat de șeful de sală.
Candidații trebuie să se prezinte la concurs cu următoarele documente:
- Actul de identitate pe care candidatul l-a depus on-line (Carte de identitate/pașaport în termen de valabilitate la data concursului)
- Legitimația de concurs imprimată pentru confirmarea locului în sala de concurs
- Declarația pe propria răspundere privind starea sănătăţii la intrarea în sala de concurs.
Candidații care vin din afara granițelor țării trebuie să prezinte:
- Carte de identitate/pașaport în termen de valabilitate la data concursului
- Legitimația de concurs
- Declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că participantul a respectat regimul de izolare/carantină şi nu a avut contact apropiat cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile;
- Adeverinţă medicală din care sa reiasă starea actuală de sănătate a deţinătorului şi eventual antecedente personale legate de boli cronice şi, respectiv, de COVID-19, în limba română.
Durata testului este de 3 ore (între 10.00-13.00).
Dacă au terminat mai devreme, nu pot părăsi sala înainte de ora 10.30. Dacă pleacă la final (ora 13.00) candidații își vor putea lua grila cu întrebări.
Important! După predarea tezei, candidatul părăseşte zona locaţiei, iar rezultatele vor fi afişate online, lucrările fiind corectate doar în Centrele de scanare special amenajate (tezele nu vor mai fi scanate în sala de examen).
Grila de 10 va fi publicată în cursul zilei de duminică. Rezultatele inițiale vor fi afișate online în cursul zilei de marți, 28 iulie.